Bani in locul trusoului pentru nou-nascut

Magazin Salajean 2 februarie 2010 0

Bani in locul trusoului pentru nou-nascutProaspetele mamaci beneficiaza, si anul acesta, de trusoul pentru nou-nascut in bani si nu produse, la fel ca si in ultimii doi ani. Guvernul a decis sa extinda cu inca un an perioada in care parintii primesc bani in locul produselor care compun trusoul pentru nou-nascut. La finele anului 2008, termenul de acordare a contravalorii in lei a trusoului a fost prelungit pana la sfarsitul lui 2009, pentru ca autoritatile nu au gasit un furnizor care sa asigure toate produsele ce compun trusoul pentru nou-nascuti.

La fel s-a intamplat si la finele anului trecut, cand termenul de acordare a contravalorii trusoului in bani a fost din nou prelungit, cu inca in an. Si suma acordata la trusoul pentru nou-nascut ar putea fi majorata de la 150 de lei, cat e in prezent, la 200 de lei, dupa introducerea unui pachet de legi pentru reforma sistemului de asistenta sociala.

Premierul Emil Boc a anuntat ca Executivul va analiza in aceasta perioada un pachet de legi privind reforma sistemului de asistenta sociala, prin care ajutoarele sociale sa nu mai fie acordate si persoanelor care au venituri mari, ci sa fie orientate catre familiile cu venituri reduse. In urma acestui pachet de legi, contravaloarea trusoului pentru nou-nascut ar putea creste la 200 de lei.

La nivelul judetului Salaj, 162 de mamici care si-au depus, in luna decembrie 2009, dosarele pentru trusoul pentru nou-nascut, au primit luna trecuta sume in valoare totala de 24.300 de lei, potrivit datelor furnizate de Maria Labo, consilier superior in cadrul Agentiei Judetene pentru Prestatii Sociale (AJPS) Salaj.

Concediu de maternitate, prelungit cu patru saptamani

Pe langa un trusou pentru nou-nascut majorat, mamele ar putea si beneficia de un concediu de maternitate prelungit la 18 saptamani, perioada in care li se va plati salariul integral. Si indemnizatia de maternitate ar urma sa fie mai mare decat in prezent, si anume 100 la suta din ultimul salariu lunar sau salariu lunar mediu, fata de 85 la suta cat este in prezent.

Masurile sunt cuprinse intr-un aviz pe care europarlamentarul Rovana Plumb l-a prezentat, saptamana trecuta, comisiei pentru munca din Parlamentul European la raportul vizand securitatea si sanatatea la locul de munca a femeilor gravide, care au nascut de curand sau care alapteaza.

Aceasta si-a argumentat propunerea de extindere a concediului de maternitate de la 14 la 18 saptamani, cu o perioada obligatorie de sase saptamani dupa nastere, prin faptul ca astfel mama va avea timpul necesar sa-si revina dupa nastere, sa stabileasca o legatura solida cu copilul si sa revina pe piata muncii.

Avizul cuprinde si alte masuri care vizeaza protectia femeilor angajate care sunt insarcinate, prevazandu-se ca lucratoarele gravide nu pot fi concediate in timpul sarcinii si 12 luni dupa terminarea concediului de maternitate, si nu pot fi obligate sa munceasca peste program in perioada de trei luni inainte de nastere si 12 luni dupa nastere. De asemenea, se predeve ca in primul an dupa nastere, angajatorii trebuie sa tina cont de cererile lucratoarelor privind trecerea de la regimul de munca full-time la part-time.

In aviz se face referire si la oportunitatea ca barbatii sa beneficieze de dreptul obligatoriu la concediu de paternitate, similar cu cel de maternitate cu exceptia duratei, pentru a putea crea conditiile necesare reconcilierii vietii de familie cu cea profesionala. Raportul asumat de comisia de munca mai spune ca prevederile concediului de maternitate nu trebuie sa afecteze schema de pensie si se aplica si lucratorilor domestici.

Daca aceste propuneri vor fi adoptate fara alte amendamente in forurile europene, se vor aplica dupa doi ani in toate statele membre Uniunii Europene. In prezent, la AJPS Salaj se afla in plata peste 2.000 de beneficiari ai indemnizatiei pentru cresterea copilului. Luna trecuta, 2.228 de persoane si-au primit drepturile aferente lunii decembrie 2009, in valoare totala de peste 1,7 milioane de lei.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »