Bani in loc de trusoul pentru bebelusi

Magazin Salajean 12 decembrie 2007 0

Termenul de acordare a contravalorii in lei a trusoului pentru nou-nascuti se prelungeste pana la sfarsitul anului 2008, se arata intr-un comunicat de presa al Directiei de Munca si Protectie Sociala Salaj. Trusoul trebuia acordat conform prevederilor legii 482/2006, in obiecte specifice, respectiv haine, lenjerie si produse pentru ingrijire, in cuantum de 150 lei, insa cel putin pana la finele anului viitor acest lucru nu se va intampla. Contravaloarea trusoului pentru copiii nascuti dupa 1 ianuarie 2007 se acorda la cererea scrisa a oricaruia dintre parintii firesti ai copilului sau, in cazul in care acestia nu sunt in masura sa solicite acest drept, prin imputernicit ori la cererea reprezentantului legal al copilului desemnat in conditiile legii. Cererea trebuie insotita de copia certificatului de nastere ori, dupa caz, a extrasului de nastere, precum si de declaratia pe propria raspundere a persoanei care semneaza cererea ca nu a solicitat acest drept in alta localitate. Cererea se depune si se inregistreaza la autoritatile administratiei publice locale in a caror raza teritoriala domiciliaza parintele sau, dupa caz, in care a fost inregistrata nasterea copilului.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »