Bani europeni pentru comunele afectate de inundaţii

Magazin Salajean 13 iulie 2011 0

Bani europeni pentru comunele afectate de inundaţii

Administraţiile locale din comunele sălăjene afectate de inundaţiile din 2010 pot beneficia de fonduri pentru refacerea infrastructurii. Termenul de depunere a proiectelor, în cadrul Măsurii 322, componenta d din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, este 29 iulie. Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) desfăşoară, în perioada 1-29 iulie 2011 o sesiune pentru depunerea proiectelor de finanţare aferente „Investiţiilor privind lucrările de refacere şi modernizare a infrastructurii rutiere afectate de inundaţii în anul 2010”. Solicitanţii au la dispoziţie, în total, 155,942 milioane de euro pentru refacerea şi modernizarea drumurilor comunale, podurilor şi podeţelor, afectate de inundaţiile care au avut loc în anul 2010. Aceştia pot primi până la 100 la sută din totalul cheltuielilor eligibile pentru refacerea şi modernizarea infrastructurii rutiere, iar valoarea totală eligibilă a proiectului nu va depăşi 1,5 milioane euro. Sumele repartizate în cadrul măsurii 322-d provin de la bugetul de stat (în procent de 20 la sută), şi de la Uniunea Europeană (80 la sută).

Potrivit listei definitive a localităţilor cu infrastructura rutieră afectată de inundaţiile din iunie-august 2010, întocmită în baza Hotărârii de Guvern nr. 378 din 7 aprilie 2011, din Sălaj pot beneficia de fonduri 20 de comune. Este vorba de: Agrij (care are doi kilometri de drumuri afectate, un pod şi cinci podeţe), Bălan (şase kilometri, trei poduri şi două podeţe), Bocşa (trei kilometri), Carastelec (0,4 kilometri şi un podeţ), Creaca (21,5 kilometri, 4 poduri şi 8 podeţe), Cuzăplac (16,1 kilometri, 101 podeţe), Chieşd (6 kilometri), Crasna (17 kilometri, 5 poduri şi 15 podeţe), Gîlgău (3 kilometri şi 8 podeţe ), Letca (2,5 kilometri), Meseşenii de Jos (22 de kilometri, 10 poduri şi 45 de podeţe), Năpradea (5 kilometri, un pod, 12 podeţe), Pericei (2,95 kilometri, un pod şi două podeţe), Plopiş (1,5 kilometri, 4 poduri şi 3 podeţe), Rus (6 kilometri, un pod şi 14 podeţe), Sărmăşag ( 4 podeţe), Someş-Odorhei (2,5 kilometri de drumuri, două poduri şi 7 podeţe), Treznea (5 kilometri, 3 poduri, 10 podeţe), Vîrşolţ (doi kilometri, patru poduri şi 20 de podeţe), Zimbor (1,5 kilometri, un pod şi patru podeţe). Comunele care au cheltuit din banii proprii pentru repararea drumurilor vor putea cere rambursarea sumelor din Fondul Solidaritatea.

O nouă sesiune de finanţare pentru tinerii fermieri

Tot până în 29 iulie se pot depune proiecte, în cadrul programului PNDR, aferente măsurii 112 Instalarea tinerilor fermieri. Noua sesiune de finanţare a acestor investiţii cumulează un fond total dinsponibil de 50 de milioane de euro. Valoarea maximă care poate fi alocată pentru un proiect este de 25.000 de euro. Din Sălaj, s-au depus în total, în cadrul sesiunilor anterioare, 145 de proiecte. 122 dintre acestea au fost selectate, din care 120 contractate. Suma care a revenit proiectelor din judeţ se ridică la valoarea de 2,263 milioane de euro. Tinerii fermieri care solicită astfel de finanţări trebuie să aibă vârsta până la 40 de ani (neîmpliniţi la data depunerii Cererii de finanţare), să fie persoane fizice sau juridice care practică în principal activităţi agricole şi a căror exploataţie agricolă este situată pe teritoriul ţării şi înregistrată în Registrul unic de identificare- APIA şi Registrul agricol.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »