Averile consilierilor judeţeni şi ale salariaţilor din Prefectură, la vedere

Magazin Salajean 17 iunie 2011 0

Averile consilierilor judeţeni şi ale salariaţilor din Prefectură, la vedere

Cu toate că funcţionarii publici din Prefectura Sălaj şi-au depus, cuminţi, declaraţiile de avere, curioşii mai au de aşteptat până să poată afla care şi cât e de bogat. Instituţia încă nu a postat informaţiile referitoare la averile angajaţilor săi pe site-ul electronic, având în vedere faptul că activitatea de culegere a datelor se poate realiza în 30 de zile de la expirarea termenului de depunere (15 iunie 2011).

Reprezentantul Guvernului în teritoriu, prefectul judeţului Sălaj, Vegh Alexandru ale cărui date au fost actualizate pe site, a beneficiat în cursul anului trecut de un venit total, din salarii, de 71.156 de lei, de 3.883 de lei ca indemnizaţie de la Secretariatul General al Guvernului, dar şi de 14.223 de lei de la Fundaţia Acasă. Prefectul sălăjenilor are, împreună cu soţia, o casă de 239 de metri pătraţi, imobil în construcţie, un autoturism Volkswagen Polo fabricat în 2003 şi mai deţine 400 de metri pătraţi în intravilanul municipiului. În schimb, are datorii până în anul 2027, în valoare de 35.000 de euro.

Subprefectul judeţului, Onorica Abrudanu, a avut anul trecut un venit, din salarii, de 69.156 lei, şi din indemnizaţiile aferente şedinţelor Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică de 12.022 de lei. Va fi datoare până în anul 2025 pentru suma de 10.531 de euro şi până în anul 2032 pentru un împrumut de 50.000 de lei. Deţine în intravilanul localităţii Gîrcei două suprafeţe de teren ce totalizează 4.200 de metri pătraţi, un apartament de 63 de metri pătraţi în Zalău, dar şi o casă de 220 metri pătraţi, în construcţie, la Gîrcei.

Consiliul Judeţean – cu temele făcute

Portalul electronic al Consiliului Judeţean Sălaj deţine informaţiile actualizate la zi referitoare la averile aleşilor judeţeni. Declaraţiile scrise ale acestora au fost depuse recent şi sunt deja postate pe site-ul electronic.

Profesorul Szabo Ştefan, consilier UDMR, a realizat în cursul lui 2010 un venit de 40.522 de lei din activitatea desfăşurată ca inspector general şcolar adjunct, 6.997 de lei ca profesor la Colegiul Naţional Simion Bărnuţiu din Şimleu Silvaniei şi 8.184 de lei din indemnizaţiile aferente şedinţelor Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj. La acestea se adaugă veniturile soţiei sale, ce cumulează 24.713 lei. Szabo Ştefan deţine împreună cu familia, un teren de 0,22 hectare în intravilanul localităţii Zăuan, 0,07 hectare (teren agricol) la Valea Pomilor, un apartament de 81 metri pătraţi în oraşul Şimleu Silvaniei şi o casă de vacanţă de 70 de metri pătraţi la Zăuan.

Medicul stomatolog, Corin Penciuc, de sorginte liberală, are în proprietate trei apartamente în Zalău, o casă de 49 de metri pătraţi în Beliş şi un autoturism Audi fabricat în 2007. Deţine 5,2 ari teren în intravilanul municipiului, 3 ari în Beliş, precum şi 48 de ari de teren agricol în Oradea. Are economii bancare de 25.000 de euro, plasamente de 58.000 de lei, dar şi datorii de 6.800 de euro, până în anul 2030. Veniturile încasate în anul trecut din activitatea medicală se ridică la valoarea de 14.400 de lei, iar cele pentru şedinţele de consiliu, la 5.800 de lei.

Colegul său de partid, Dorel Oros, are împreună cu familia, 1,69 hectare în intravilanul satului Marca, 1,6 hectare de teren agricol (tot la Marca), 7,5 hectare în judeţul Satu Mare şi 0,05 hectare la Şimleu Silvaniei. Soţia acestuia are o casă de 240 metri pătraţi în urbea de sub Măgură, o casă de 190 metri pătraţi la Marca şi, împreună, deţin un apartament la Zalău de 41,5 metri pătraţi şi un autoturism Volkswagen Passat, fabricat în 2009. Consilierul liberal este un pasionat de artă şi obiecte de preţ, are picturi de 7.100 de euro, argintării de 5.000 de euro, icoane de 2.100 de euro şi bijuterii de aur de 2.000 de euro. Dorel Oros deţine conturi bancare de 24.112 euro şi de 5.031 de dolari, plasamente de 24.000 de euro. Veniturile din anul trecut se cifrează la 25.503 lei pentru activitatea prestată ca director al Direcţiei Silvice, 4.961 de lei pentru munca depusă ca ales al judeţului, 52.187 de lei, sumă ce reprezintă drepturi cuvenite în urma unei sentinţe civile, la care se adaugă veniturile soţiei acestuia, de 21.723 de lei.

Democrat-liberalul Ioan Mocan a arătat în conţinutul declaraţiei sale de avere că deţine un teren agricol de 9,5 hectare la Ip, altul de 37 de hectare la Nuşfalău, dar şi o suprafaţă forestieră de 5,5 hectare la Nuşfalău, iar în intravilanul oraşului Şimleu posedă 0,5 hectare şi 30 de hectare de terenuri de alte categorii. Împreună cu soţia sa este proprietarul unei case de 500 metri pătraţi în Şimleu Silvaniei, a unui spaţiu comercial de 70 de metri pătraţi tot la Şimleu, a unei case de vacanţă de 200 de metri pătraţi la Nuşfalău şi a unui tractor. Familia Mocan are bijuterii de aur în valoare de 20.000 de euro, plasamente la două firme, iar veniturile obţinute din exploataţiile agricole şi zootehnice au fost de 749.000 lei. Indemnizaţia primită de la Consiliul Judeţean Sălaj a fost de 4.290 de lei, din activitatea de director în cadrul ANIF Bucureşti, de 48.194 lei, la care se adaugă venitul realizat de soţie (22.153 de lei) şi ale fiicei, de 12.982 de lei.

Social-democratul Viorel Raţiu a declarat că deţine un teren în intravilanul Zalăului (de 500 de metri pătraţi), un apartament în Zalău şi unul la Cluj (împreună cu soţia), un autoturism Volkswagen Passat fabricat în 2000. Datoriile sale sunt eşalonate până în 2025 pentru creditul de 65.000 de euro şi până în 2015 pentru împrumutul de 22.000 de lei. Anul trecut, Viorel Raţiu, a realizat venituri din indemnizaţia de preşedinte ATCOM de 32.903 lei, din indemnizaţia de consilier judeţean, de 13.912 lei, de la UCECOM-4.463 de lei, de la UJCM de 9.996 de lei şi de la ATCOM de 720 de lei, sume la care a contribuit din salar şi soţia sa cu 35.234 de lei şi din încasările din activitatea de proiectare (18.002 lei).

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »