Autostrada Transilvania e pe vine!

Magazin Salajean 15 noiembrie 2006 0

Autostrada Transilvania e pe vine!In schimb, in Salaj nu s-a facut nimic in problema exproprierilor, descarcarile arheologice sunt in stadiul de dispute de birou, iar forta de munca calificata e tot mai putina

Se pare ca directorul de proiect al Autostrazii Transilvania este pe cale sa devina un de-al casei. Michael John Mix a purtat, recent, discutii si cu presedintele Consiliului Judetean Salaj, pe tema Autostrazii, dupa ce, nu de mult, subiectul a fost abordat si de catre prefectul Andrei Todea, care, si el, a discutat cu directorul de proiect pe tema respectiva.

Subiectul privind descarcarea de sarcina arheologica a fost, din nou, unul fierbinte, dat fiind faptul ca responsabilii locali in acest sens sustin ca ar avea nevoie de 4 ani, pentru a se achita de sarcini. Marc a precizat ca lucrarile de descarcare de sarcina arheologica sunt sub tutela Ministerului Culturii si Cultelor, iar resposabilitatea executarii acestora apartine Administratiei Nationale a Drumurilor. Marc a mai declarat ca, in cazul in care localnicii (arheologii salajeni – n.r.) nu se vor putea incadra intr-un termen, vor veni altii care sa rezolve problema: Nu e nevoie ca localnicii sa faca descarcarile arheologice. Daca nu sunt in stare, in lucrarea respectiva pot interveni si terti.

Pe de alta parte, aceste lucrari sunt executate contra cost, ele nefiind voluntare, iar daca in Salaj nu au fost executate, pana in acest moment, lucrari de amploare, asta s-a intamplat din cauza ca nu a existat certitudinea decontarii acestora.

Dar, mai important decat faptul ca exista intarzieri fata de grafic in problema descarcarilor arheologice, e situatia exproprierilor, caz in care Salajul nu a facut, pana in prezent, nici un pas. Responsabili sunt cei de la o firma de avocatura din Bucuresti si o alta firma, ei convenind ca impreuna cu reprezentantii autoritatilor locale sa inceapa demersurile in acest sens. Dar, pana in prezent, nu au facut nimic, a spus Marc.

Toate acestea se intampla de mai mult de un an, pana la demararea efectiva a proiectului in Salaj, autostrada intrand in judet atat dinspre Bihor, cat si cu lucrari dinspre Cluj. Dar, suntem in Romania. Ce conteaza ca nu s-au facut exproprierile sau descarcarile arheologice, ca vom avea probleme de forta de munca calificata, conteaza doar faptul ca pana la sfarsitul anului 2013 vom avea in judet peste 80 de kilometri de autostrada. Intr-un fel sau altul.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »