Autospeciale noi pentru ISU Sălaj

Magazin Salajean 12 aprilie 2011 0

Autospeciale noi pentru ISU Sălaj

Aproximativ 18,5 miliarde de lei vechi au costat cele două autospeciale care au ajuns, vineri, în curtea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Porolissum (ISU) al judeţului Sălaj. Acesta este primul lot de autospeciale noi, prevăzute prin Programul Operaţional Regional al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Transilvania de Nord.

Purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj, Lucian Jacodi, a declarat că autospecialele vor fi utilizate în misiuni în cel mai scurt termen posibil, după demararea procedurilor legale, respectiv: înregistrări, asigurări, înmatriculări şi instruirea personalului prin dobândirea unui atestat de utilizare. Festivitatea de recepţie a primului lot de autospeciale noi prevăzute prin programul menţionat a avut loc vineri, la sediul inspectoratului judeţului Cluj, eveniment la care a participat şi o delegaţie condusă de prim adjunctul unităţii sălăjene, căpitan Adrian Dobocan. Lotul pentru judeţul nostru constă într-o autospecială de lucru cu apă şi spumă, de capacitate medie (3.000 de litri), rapidă, pe auto-şasiu MAN care are în dotare şi elemente de prim ajutor şi descarcerare, precum şi o autospecială complexă pentru descarcerare grea pe auto-şasiu Mercedes Benz Vario. Valoarea acestora este de aproximativ 1,85 milioane de lei, a declarat purtătorul de cuvânt.

În a doua etapă, până la sfârşitul lunii mai, pompierii sălăjeni ar trebui să mai beneficieze prin acest proiect de încă patru autospeciale de intervenţie cu apă şi spumă, dacă nu vor fi întârzieri de livrare. Acestea urmează să intre în dotarea ISU pentru a înnoi şi îmbunătăţi tehnica de luptă, a precizat Jacodi.

Proiect de 49 de milioane de lei

Beneficiarul proiectului prin care au fost achiziţionate autospecialele este Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Transilvania de Nord, compusă din toate cele şase judeţe ale Regiunii de Dezvoltare Regională Nord-Vest, respectiv: Sălaj, Cluj, Bihor, Maramureş, Bistriţa şi Satu Mare. Sursa de finanţare este Programul Operaţional Regional, care prin obiectivul general al Axei 3, DMI 3.3 asigură îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice de urgenţă prin creşterea capacităţii de răspuns adecvat la situaţiile de urgenţă şi sporirea gradului de siguranţă şi sănătate a cetăţenilor. Valoarea totală a proiectului este de 49.868.560,79 lei, din care contribuţia judeţului Sălaj este de 106.845,18 lei, reprezentând 2 la sută din fondurile care sunt alocate Sălajului. Echipa de proiect este constituită la nivel regional, din reprezentanţi ai tuturor Consiliilor Judeţene şi ai Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă din cele şase judeţe, inclusiv ai Consiliului Judeţean Sălaj.

Dotarea ISU Sălaj va fi îmbunătăţită şi dezvoltată datorită acestui proiect prin achiţionarea a cinci autospeciale pentru lucru cu apă şi spumă, o autospecială pentru descarcerări grele şi trei ambulanţe de prim-ajutor, echipamente care vor creşte coeficientul de eficienţă şi modernitate al intervenţiilor de urgenţă la nivelul localităţilor din judeţul Sălaj.

Proiectul prin care se aduc aceste îmbunătăţiri în parcurile auto ale inspectoratelor din judeţele menţionate anterior se desfăşoară pe o durată de 18 luni şi are drept scop reducerea timpului de intervenţie pentru acordarea primului ajutor calificat de către unităţile inspectoratelor pentru creşterea capacităţii de acţiune şi reacţie adecvată a centrelor judeţene pentru prevenirea, limitarea şi înlăturarea efectelor negative ale evenimentelor de urgenţă. De asemenea, se urmăreşte îmbunătăţirea nivelului tehnic şi de performanţă a serviciilor publice judeţene de urgenţă din Regiunea Nord-Vest prin achiziţionarea de echipamente specifice moderne, eficiente şi performante, precum şi consolidarea capacităţii de colaborare şi conlucrare operaţională între centrele judeţene de urgenţă. Principalii beneficiari vor fi locuitorii acestor judeţe, valoarea totală a proiectului fiind de peste 49 de milioane de lei.

Încă un pas spre înfiinţarea SMURD în Sălaj

Tot prin intermediul acestui proiect, în judeţul Sălaj se aşteaptă primele autospeciale care vor dota Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) Sălaj. Este vorba de trei Ambulanţe de tip B care s-ar putea să ajungă, până la finele anului, în judeţul nostru. Săptămâna trecută a avut loc la Cluj analiza ofertelor pentru ambulanţe şi procesul de evaluare a ofertelor depuse, urmând stabilirea ofertanţilor calificaţi pentru licitaţia electronică. Astfel, aceste proceduri fiind demarate este posibil ca, până la sfârşitul anului, judeţul Sălaj să beneficieze prin acest program de trei Ambulanţe de tip B pentru SMURD, a afirmat Jacodi.

Sălajul, alături de alte cinci judeţe, respectiv Tulcea, Gorj, Covasna, Caraş Severin şi Teleorman, sunt singurele din ţară în care nu există SMURD. Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat, a declarat că în cursul anului acest serviciu se va extinde în toate judeţele ţării. Motivul principal pentru care serviciul nu e prezent şi în aceste judeţe este că nu au intrat în programul de dotare al Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Administraţiei şi Internelor, a declarat dr. Raed Arafat. El a precizat că ambulanţele pentru SMURD fac parte din lotul de 250 care va fi achiziţionat în 2011 în cadrul programului de dezvoltare a serviciilor de urgenţă la nivelul întregii ţări şi care prevede cumpărarea a cel mult şase elicoptere şi între 600 şi 1.500 de ambulanţe noi.

Sediul SMURD Sălaj a fost deja amenajat în curtea inspectoratului, în care s-au investit aproximativ 30.000 de lei doar pentru materiale, lucrările fiind realizate de cadrele unităţii. Totodată, 24 de pompieri au fost trimişi la cursuri de paramedici, astfel încât, odată cu sosirea ambulanţelor pentru SMURD, acestea să poată funcţiona.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »