ATV-ul cu surprize

Magazin Salajean 9 octombrie 2008 0

ATV-ul cu surprize

Doua persoane, deocamdata neidentificate, au furat ieri, dintr-un magazin de specialitate, un ATV, plus un pistol cu bile aflat intr-un sertar din biroul aceleiasi locatii. Conform datelor furnizate de Inspectoratul de Politie al Judetului Salaj, in jurul orei 01.00 a zilei de ieri, doi agenti de siguranta publica de la Politia Municipiului Zalau, patrulau pe bulevardul Mihai Viteazul. La un moment dat, au vazut in trafic un ATV, pe care se aflau doua persoane si pe care au incercat sa-l opreasca, insa acesta si-a continuat drumul. Politistii au trecut la urmarirea ATV-ului si l-au gasit abandonat pe strada Depozitelor, iar cele doua persoane o luasera la fuga pe camp. In cutia de accesorii a ATV-ului a fost gasit un pistol cu bile de cauciuc. Pentru identificarea proprietarului pistolului, politistii de la Biroul Arme, Explozivi si Substante Toxice au verificat bazele de date si au constatat ca acesta apartine lui U. Liviu, din Zalau. Politistii l-au contactat imediat, iar acesta a declarat ca ATV-ul fusese lasat in magazinul pe care il detine pe str. Gheorghe Doja, iar pistolul se afla intr-un sertar din biroul aceleiasi locatii. Oamenii legii continua cercetarile pentru identificarea si prinderea celor doua persoane.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »