Atenţie, şoferi! Legea care te lasă fără numere de înmatriculare la maşină a intrat în vigoare!

 Legea nr. 132/2017, ce stabilește noile reguli în materie de asigurări RCA, a intrat la sfârşitul săptămânii trecute, în vigoare. Una din modificările pe care le aduce noua lege se referă la obligativitatea de a da jos plăcuțele de înmatriculare de pe autovehicule în situația în care mașina nu mai are asigurare RCA, iar proprietarul nu vrea să mai plătească.

Astfel, pe perioada cât contractul RCA este suspendat sau cât timp mașina e imobilizată, șoferii vor trebui să predea și plăcuțele de înmatriculare. ”Contractul RCA poate fi suspendat la cererea asiguratului care a încheiat un contract RCA pe perioada suspendării dreptului de circulaţie al vehiculului conform prevederilor legale sau pe perioada imobilizării vehiculului, cu obligaţia depunerii plăcuţelor de înmatriculare/înregistrare la autoritatea care le-a eliberat”, scrie în Legea nr. 132/2017. Conform textului, contractul nu trebuie suspendat obligatoriu, dar e preferabil pentru a nu mai plăti banii pe asigurare. În cazul în care proprietarii nu vor duce numerele la birourile de înmatriculare auto, acesta va risca o amendă de la 1.000 și 2.000 de lei și reținerea certificatului de înmatriculare/înregistrare.

Teoretic, de vineri, sălăjenii care nu au asigurare RCA sunt obligați să meargă cu numerele mașinii la Instituția Prefectului, la ghișeul de  permise auto și înmatriculări.

 

One Thought to “Atenţie, şoferi! Legea care te lasă fără numere de înmatriculare la maşină a intrat în vigoare!”

  1. Alfaman

    Stupid! Ce le mai trece prin teasta…?

Leave a Comment