Atentie la foc in afumatorii!

Magazin Salajean 21 decembrie 2010 0

Atentie la foc in afumatorii!In perioada premergatoare sarbatorilor de iarna, pregatirile pentru o masa imbelsugata cu bucate alese sunt in toi, mai ales afumarea preparatelor traditionale din carne de porc. Insa aceasta activitate sezoniera le da batai de cap si pompierilor, in multe dintre cazuri salajenii afumand carnea in conditii improprii.

Prin urmare, cadrele Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Porolissum (ISU) al judetului Salaj recomanda populatiei o atentie sporita in ceea ce priveste folosirea afumatoriilor. O atentie deosebita trebuie acordata in perioada sezonului rece afumatoriilor, de cele mai multe ori improvizate, din gospodariile cetatenesti. Elementele de constructie din care sunt constituite afumatoriile trebuie sa fie materiale incombustibile. Totodata trebuie avut in vedere si aspectul amplasarii respectivelor constructii destinate produselor din carne, mentinand astfel distantele de siguranta fata de constructiile aflate in apropiere. Acestea nu trebuie sa fie situate in apropierea caselor sau a anexelor gospodaresti. In cele mai multe cazuri, anexele reprezinta depozit pentru plantele furajere, reprezentand un real pericol de producere a incendiilor. De asemenea, este necesara suprave-gherea afumatoriilor pe durata existentei jarului in interiorul lor. Trebuie consti-entizat faptul ca prevenirea produ-cerii unui incendiu este mai importanta decat stingerea lui. Constientizarea pericolului inainte de producerea lui este esentiala. Cateva secunde de neglijenta pot produce tragedii, a declarat purtatorul de cuvant al ISU Salaj, lt. Lucian Jacodi.

Un incendiu a izbucnit la sfarsitul saptamanii la o afumatorie din gospodaria unui zalauan. Lt. Lucian Jacodi a declarat ca incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza folosirii in mod necorespunzator a focului. Detasamentul de pompieri Zalau a intervenit sambata, in jurul orei 18, pentru a stinge incendiul izbucnit la afumatoria gospodariei lui P. Vasile de pe strada Kossuth din municipiu. Cauza probabila de incendiu a fost utilizarea necorespunzatoare a flacarii deschise in spatii inchise, a declarat purtatorul de cuvant. Au ars astfel materialele lemnoase din care era confectionata afumatoria si circa opt kilograme de produse din carne.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »