Atenţie, în Sălaj circulă bani falşi!

Transilvania s-a umplut de bancnote false de 10 lei. Acestea sunt folosite mai ales în locuri fără aparatură de verificat.
Pe lista judeţele în care au fost depistaţi bani falşi se află şi Sălajul.
Reprezentanţii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Sălaj susţin că numărul acestora este mic, fiind identificate până în prezent doar cinci bancnote false de zece lei, însă atrag atenţia sălăjenilor să fie vigilenţi la bancnotele primite şi să ţină cont de elementele de siguranţă care apar pe cele veritabile.

Banii falşi depistaţi s-au folosit în benzinării sau supermarketuri. Oamenii legii au precizat că bancnotele false au fost răspândite cam în aproape toate judeţele ţării, iar în prezent se fac cercetări pentru a afla provenienţa banilor.
Potrivit anchetatorilor, bancnotele false sunt mai deschise la culoare şi pe măsură ce sunt manevrate vopseaua este afectată, mai exact, nu rămân la fel de netede. Este o diferenţă şi la desenul din pătratul din partea stângă sus şi pe bancnotele adevărate trebuie să fie văzut numărul 10 (lei) de şapte ori.
Spicele aurii sunt mult mai scurte pe decupeul transparent de pe bancnotele false. Nu în ultimul rând, ar fi de reţinut că bancnotele false sunt mai scurte cu trei milimetri decât cele reale.
Dacă în trecut falsurile erau uşor de depistat, bancnotele fiind realizate rudimentar, în ultimii ani infractorii au ajuns să foloseasca material plastic, iar imprimările sunt mult mai bine realizate. Bancnotele româneşti au mai multe elemente de securitate ce pot fi verificate. De la gravura în relief la fanta transparentă de securitate. Filigranul, spre exemplu, este constituit din două componente poziţionate în stânga aversului, pe zona neimprimată: portretul personalităţii de pe bancnotă şi emblema BNR. Filigranul este vizibil când bancnota este luminată din partea opusă privitorului.
Toate bancnotele româneşti au, în zona centrală, un fir ce devine vizibil când bancnota este luminată din partea opusă privitorului. Toate bancnotele în circulaţie au imprimată pe revers, în partea dreaptă, o banda verticală de culoare transparent aurie care are înscrisă, pe verticală, de şapte ori, valoarea nominala. Pe avers şi pe revers există zone imprimate cu caractere foarte mici, sub un milimetru înălţime, ce se pot vedea cu ajutorul unei lupe.
Seria bancnotelor româneşti în circulaţie este formată din trei cifre şi o literă, iar numărul din şapte cifre. Numărul fiecărei bancnote este unic. Seria şi numărul tipărite cu cerneală neagră, pe verticală, în stânga, se văd de culoare verde, iar seria şi numărul imprimate cu cerneală roşie, cu caractere de înălţime crescătoare, pe orizontală în dreapta, se văd de culoare portocalie în lumină ultravioletă. Bancnotele de 10 lei, 50 lei, 100 lei, 200 lei şi 500 lei au un element de design de pe aversul bancnotei imprimat cu cerneală de culoare aurie.
Bancnotele de 10 lei emisiunea 2005, 50 lei, 100 lei, 200 lei şi 500 lei au imprimate în relief principalele elemente de design, pe ambele feţe. Imaginea latentă nu este percepută la examinarea directă, dar devine vizibilă când bancnota este privită razant. Pe bancnotele de 10 lei emisiunea 2005, 50 lei, 100 lei, 200 lei şi 500 lei, imaginea latentă este constituită din iniţialele „BNR”.
Până acum, în mai multe judeţe au fost depuse zeci de plângeri din partea cetăţenilor înşelaţi. În Sălaj, până în prezent nu au fost înregistrate astfel de sesizări, însă cei care găsesc bancnote false sunt rugaţi să sune urgent la numărul unic de urgenţă 112.

2 Thoughts to “Atenţie, în Sălaj circulă bani falşi!”

  1. Cum e pana la urma?

    Circula sua nu circula bani falsi? Ca in numarul de azi ati venit cu o dezmintire…Mama ei de ziaristica!

  2. Lidia

    Nu mai creati insterie generala. Seria fara spice este din 2005 si cealalta din 2008. Intrati pe site-ul Bancii Nationale a Romaniei si verificati care sunt elementele de distinctie pe serii.

Leave a Comment