Asigurarea locuintelor, obligatorie de la jumatatea anului 2007

Magazin Salajean 4 ianuarie 2007 0

Asigurarea locuintelor, obligatorie de la jumatatea anului 2007Asigurarea locuintelor va deveni obligatorie de la 1 iulie 2007, si nu incepand cu luna in curs. Motivul consta in faptul ca autoritatile nu au dorit sa promulge, deocamdata, actul normativ care va reglementa obligativitatea asigurarii locuintelor ca ordonanta de urgenta, intentia Executivului fiind ca aceasta sa devina lege. Insa, pentru ca un astfel de act normativ sa intre in vigoare, proiectul de lege va trebui sa fie aprobat, mai intai, de Parlament.

Este bine de retinut ca locuintele vor trebui asigurate impotriva a trei riscuri: inundatii, alunecari de teren si cutremure. Cu toate acestea, politele obligatorii vor acoperi doar pagubele provocate de unul dintre cele trei riscuri. Cu alte cuvinte, proprietarii care cumpara aceste polite vor primi despagubiri numai pentru pagubele produse de un cutremur, o inundatie sau o alunecare de teren, insa, in cazul in care locuinta le va fi distrusa de un incendiu, nu vor fi despagubiti cu nici un leu. In aczul in care un proprietar detine o polita de asigurare facultativa, care acopera si cele trei riscuri amintite, el nu mai trebuie sa cumpere si o polita obligatorie.

Asigurarea obligatorie a locuintei va consta intre 10 si 20 de euro, in functie de materialele din care este construit imobilul. De exemplu, pentru apartamentele si casele construite din caramida, polita de asigurare va costa 20 de euro, iar suma maxima pe care asiguratii o vor primi ca despagubire va fi de 20.000 de euro.

Vox populi

Ce credeti despre asigurarile obligatorii de locuinte?

B.D., 54 ani, pensionar: Am auzit de legea care s-a dat in privinta asigurarilor obligatorii pentru locuinte. Este o treaba buna, intr-adevar. Cei care isi asigura locuintele, nu au decat de castigat. Spun asta pentru ca daca, doamne fereste, se intampla un cutremur, iar locuinta pe care o detii nu este asigurata, ce se intampla atunci? Eu incurajez pe toti sa-si faca aceasta asigurare.

Ioan P., 55 de ani, pensionar: Este o lege ambigua. Pentru ca eu, de exemplu, chiar daca am o locuinta intr-un loc unde nu prezinta risc din punct de vedere seismic sau din punct de vedere inundabil, mi se face asigurarea. Dar din ce cauza nu s-a introdus in legea respectiva si o asigurare contra incendiilor? Atunci, si doar atunci, intelegeam aceasta asigurare obligatorie. De ce ma obliga pe mine sa-mi fac o asigurare pentru ceva care stiu ca nu se va intampla? Presupun ca este un abuz din partea celor care au aprobat legea.

M.V., 38 ani, Zalau: Este o lege foarte buna. Este un lucru bun ca toti cetatenii sa-si asigure locuintele in caz de calamitati. Stiti cum e, necazul se intampla mai mereu, si la tot pasul. De aceea este bine sa fim toti constienti de ce se poate intampla si sa ne incheiem o asigurare de locuinte. Avand-o, putem, intr-un fel, sa ne simtim mai in siguranta in fata necazurilor.

D.S., 40 de ani, muncitor: Asigurarea obligatorie pentru locuinte reprezinta un nou jaf colosal din buzunarele cetatenilor. Ideea de asigurari nu este rea in sine, dar, prin modul cum se aplica in Romania, consecintele sunt teribile. De ce sa fie obligatorie asigurarea de locuinte?

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »