Armata Rosie s-a retras din Romania, dar ocupatia sovietica n-a luat sfarsit

Magazin Salajean 24 mai 2007 0

Primim la redactie

In plin Post Mare, chiar in Saptamana Patimilor – martie, aprilie 2007 – Graiul Salajului publica un articol – in serial – Oare, si frauda se mosteneste?, semnat de dl. Augustin Campean, preot ortodox in Banisor. Era un articol mincinos, profund defaimator la adresa Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolica, a slujitorilor si credinciosilor ei. Pe semne, acesta a fost ordinul primit de autor, de a indulci relatiile dintre ortodocsi si greco-catolici in preajma Sfintelor Pasti! Iar redactia G.S. i-a sarit rapid in ajutor. In aceste imprejurari, randurile urmatoare, dupa cum o cer uzantele deontologice profesionale, trebuiau sa apara in G.S., drept replica la pomenitul articol, lucru care nu s-a intamplat Conducerea redactiei a invocat diferite motive, intre care a predominat cel referitor la lipsa de spatiu datorata campaniei electorale, lucru pe care l-am inteles. Ceea ce n-am inteles au fost promisiunile de amanare continua a publicarii articolului, ba chiar o oarecare insolenta a redactorului-sef: Daca nu-ti place, poti sa-l duci de-aici!.

In aceste conditii am apelat la bunavointa conducerii redactiei Magazin Salajean, careia ii multumesc pentru solicitudine.

Armata Rosie s-a retras din Romania, dar ocupatia sovietica n-a luat sfarsit

In articolul aparut in G.S., preotul Campean emite judecati mincinoase, care cuprind denaturari grave privitoare la istoria Bisericii Romane Unita cu Roma, parte integranta a istoriei Transilvaniei, a Romaniei. O datorie elementara il obliga pe acesta sa prezinte pentru cititori datele mai importante din istoria nu a Transilvaniei, ci a satului Banisor, a credinciosilor pe care ii pastoreste. A folosi din bibliografii aproximative numai ceea ce convine, ceea ce se incadreaza in scopul de moment este ceva mincinos. Iata de ce va spunem noi cate ceva, folosind Schita monografica a Salajului – autori dr. Dionisie Stoica si Ioan P. Lazar – aparuta la Institutul Tipografic de Editura Simleu Silvaniei, in anul 1908. Asadar, iata ce sta scris la pagina 196-197: Banisor, comuna curat romaneasca, asezata intre doua delusoare, in partea de miazazi a comitatului. Este una dintre cele mai vechi comune; toti locuitorii ei au fost iobagi la familiile contilor si baronilor Banfi. In Banisor, este un deal numit <>, despre care poporul pomeneste de bogatia de aur si argint.

Mai departe, citam din monografie: In 1908, Banisorul avea 182 de fumuri, cu 946 de suflete de religie greco-catolica. Biserica este edificata din piatra la anul 1896, cu un capital de peste 20 de mii de coroane. Biserica veche era intr-atat de mica, incat preotul cu greu ii putea inconjura altarul. In 1908, scoala era confesionala si era patronata de biserica; avea invatator calificat, cu un salariu de 800 de coroane, platit de popor. Statul ungar nu dadea nici un fel de ajutor scolilor romanesti. Erau 87 de copii inscrisi la scoala – 42 de baieti si 45 de fete; scoala de repetitiune era cercetata de 41 de copii. Dintre adulti, stiau citi si scrie romaneste 290 – 200 de barbati si 90 de femei. Hotarul comunei avea 3.359 de jugare; vite cornute – peste 350.

Dupa 1940, stim ce-a urmat: rupturile teritoriale comandate de Hitler, Stalin si Mussolini, iar dupa 1947, firul istoriei nationale romanesti a fost brutal curmat din ordinul lui Stalin, care a dispus instaurarea la carma tarii a unui regim totalitar, dupa modelul sovietic. Acest act, dictat la Kremlin si aplicat cu exemplara slugarnicie de comunistii romani, a pus capat perioadei de dupa 1918.

Si, iata, veniti dumneavoastra, d-le Campean, in anul Domnului 2007, si va jucati cu pixul prin Istoria Romaniei, lansand o minciuna de rang satanist: …aceste comunitati (a se citi filii, parohii, protopopiate… – n.n.) au trecut in mod liber (parca ati vorbi de colectivizarea agriculturii – n.n.), impreuna cu preotii lor, si nu silit ortodoxie (dupa cum se vehiculeaza), in urma unui proces lung de constiinta nationala, care privea pericolul de pierdere a identitatii romanesti, inceput la 1848 si implinit la 1 octombrie 1948. De unde ati scos data de 1 octombrie 1948, inlaturand 1 Decembrie 1918? Va spunem noi: din arhivele Comintetului. Pentru o documentare cat de cat serioasa, nu trebuia sa consultati nu stiu ce arhive, ci doar arhiva vie din memoria batranilor din Banisor, care v-ar fi spus cum au trecut la ortodoxie in 1948. Nu este tarziu sa o faceti si acum, pentru a va da seama de gravitatea denaturarilor al caror autor sunteti. Si nu orice autor, ci unul care se confunda cu cel care predica Evanghelia in fata Altarului.

Ierarhia Bisericii Ortodoxe Romane de astazi si de dupa 1948 (excluzandu-l pe I.P.S. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului) omite (ceea ce tot minciuna se cheama) sa vorbeasca despre prigonirea credinciosilor si slujitorilor Bisericii Romane Unite cu Roma, in anii 1947-1948, si cei care le-au urmat. Este un pacat de moarte sa te faci ca nu stii nimic despre crimele la care ai luat parte direct sau indirect, impotriva semenilor tai. Distrugerea Bisericii Romane Unite cu Roma n-au hotarat-o credinciosii si preotimea de rand ortodoxa, nici intreaga ierarhie a Bisericii Ortodoxe Romane. Ea s-a hotarat la Moscova de catre Stalin. In 1946, Stalin a comandat stergerea Bisericii Greco-Catolice din Ucraina si trecerea ei la ortodoxie. Apoi, la intalnirea cu Guvernul Romaniei, i-a incredintat lui Petru Groza aceeasi misiune in Romania (vezi I. Gavrila Ogoranu, Episcopul Ioan Suciu in fata furtunii – pag. 7, Editura Viata Crestina – 2006). In luna mai 1947, Patriarhul Moscovei a vizitat Romania si a fost insotit de Petru Groza; au trecut si pe la Blaj, unde inaltul prelat moscovit i-a poruncit celui care (la propriu), primit anterior de Stalin la Kremlin, i-a sarutat acestuia picioarele: Sa dispara aceasta Biserica! In doi ani sa nu mai aud de aceasta Biserica!. Dar sa-l ascultam si pe Patriarhul ortodox al Romaniei Justinian cuvantand, in 1948, in Catedrala din Caransebes: Spuneam, la Moscova, ca nu avem dreptate. Daca acei pastori mincinosi si tradatori de neam mai cauta sa tie sub amagire oile, ne vom duce noi sa ne adunam oile. Va asigur (catre ierarhia ortodoxa rusa – n.n.) ca toate angajamentele pe care le-am luat vor fi respectate. Acesta este momentul in care preotul Campean localizeaza redesteptarea nationala! La adunarea de doliu de la inmormantarea lui Stalin – 9 martie 1953, la Institutul Teologic din Bucuresti, Patriarhul Justinian se exprima direct: Noi, clerul si credinciosii Bisericii Ortodoxe Romane, deplangem pierderea celui care a deschis o noua era in viata omenirii. A fost conducatorul nostru cel mai intelept si cel mai iubit. Gloria marelui Stalin sa ramana pururea intre noi, iar amintirea si pomenirea lui sa fie vesnice. Redam si din Telegraful Roman, Sibiu, numarul 11-12 din 15 martie 1953, referitor tot la tatuc: El a fost prietenul cel mai bun si mai drag al poporului roman, amintirea lui e un legamant pentru toti oamenii muncii!. Sa fie vorba de legamantul prin care se aduc si astazi, dupa zeci de ani, injurii si denaturari grave la adresa Bisericii Romane Unite cu Roma?

In octombrie 1948, cand se sarbatorea de catre securitatea comunista, K.G.B. si activistii de partid, unirea de bunavoie a Bisericii Romane Unite cu Roma cu Biserica Ortodoxa Romana, patriarhul Justinian predica: Noi, intocmai ca bunul pastor din Evanghelie, taiem, azi, vitelul cel gras si va invitam la ospatul bucuriei noastre, constienti ca azi e o zi mare de bilant. Si chiar era o zi mare de bilant ortodoxo-rus, bilant de tip sovietic, pentru ca, in timp ce inaltii ierarhi, securisti, activisti si kaghebisti se infruptau din vitelul cel gras, udat cu vin de Jidvei si Vodca, mii de credinciosi greco-catolici, preotii lor, protopopii si episcopii erau prigoniti in inchisori, amenintati in fel si chip sa treaca, sa iscaleasca, in miros de carne de vitel fript si indemnuri crestinesti, marca: Stalin, Gh. Dej, Ana Pauker, Walter Roman, Vasile Luka, Silviu Brucan si alti credinciosi de elita.

Este drept ca Preafericitul Teoctist, pe atunci tanar ierarh al Moldovei, isi facea doar ucenicia si striga in Catedrala din Iasi: Noi cerem moartea lui Maniu! – preot profesor Ion Buga, Rugati-va pentru fratele Teoctist, Bucuresti 2005, pagina 30.

Dupa balul vitelului cel gras, inscaunarea unei atmosfere tenebroase, de teroare fizica, intelectuala si psihica a capatat noi dimensiuni: in cursul lunii octombrie 1948, toti episcopii Bisericii Greco-Catolice au fost arestati. In prezenta autoritatilor si a politiei, s-a desfasurat la Cluj reuniunea a 36 de reprezentanti ai greco-catolicilor trecuti la ortodoxie; in timp ce clerul Bisericii Romane Unite cu Roma numara 1.810 membri. Acolo nu a participat nici un episcop, atitudinea acestora fiind expirmata de Episcopul Iuliu Hosu: Credinta noastrt este viata noastra.

Prin Decretul 358 – dat in bataie de joc in ziua de 1 decembrie 1948, cand se implineau 30 de ani de cand Episcopul Iuliu Hosu citise Declaratia de Unire a Transilvaniei cu Tara, pe campul lui Horea la Alba Iulia, ce prevedea desfiintarea Bisericii Greco-Catolice. Consecintele aplicarii decretului n-au fost eliminate nici pana astazi – patrimoniul Bisericii Greco-Catolice, material si spiritual, a fost confiscat de statul comunist si predat Bisericii Ortodoxe. Si-atunci, cine mosteneste frauda? Cine este fraudatorul si cine pagubitul? Este evident cu ierarhia Bisericii Ortodoxe Romane s-a aliat cu ocupamantul sovietic, cu conducerea comunista a tarii, primind cu bratele deschise bisericile si proprietatile greco-catolice. Legal, intre Biserica Romana Unita cu Roma si Biserica Ortodoxa Romana nu exista un litigiu patrimonial. El a fost creat prin minciuna, lasitate si lipsa de demnitate umana de regimurile Iliescu si Constantinescu, de Parlamentul Romaniei, care de 17 ani mentin, intre cele doua biserici, o stare de conflict. Pentru ca ceea ce s-a intamplat in numeroase localitati (Ardusat, Vadul Izei, Fizes, Campia etc.) nu putem zice ca au fost intalniri amicale, de dialog, ci asalturi ale comandourilor ortodoxe, conduse de chiar protopopul Tautu, asupra comunitatilor greco-catolice.

Potrivit Codului Canonic al bisericilor de rit oriental, intregul patrimoniu apartine cultului si nu credinciosilor. Stapanirea prin forta asupra acestora nu creeaza subiect de drept pentru nimeni, in afara de realul proprietar, care a ramas in continuare Biserica Romana Unita cu Roma – dr. Ioan Soldu, Calendarul de la Blaj, pagina 131.

Sa nu uitam un amanunt, domnule Campean, umblator cu pixul printr-o istorie de suflet: pana la dictatul comunist din decembrie 1948, greco-catolicii din Salaj reprezentau 92 la suta din populatia judetului, oameni despre care nu poteti vorbi ca si la piatra din Crasna! Adevaratii crestini, buni romani, sinceri, nu s-au sfiit si au marturisit. Iata ce spunea I.P.S. Nicolae Corneanu, Mitropolitul ortodox al Banatului, la 5 mai 1996, in Catedrala Lugojului, retrocedata de P.S. greco-catolicilor: E adevarat, si trebuie sa marturisim, si eu unul o marturisesc, ca noi, ortodocsii, am acceptat ceea ce s-a facut atunci. Si o spun asta nu fara sentimentul unei vinovatii, pe care dati-mi voie sa o marturisesc in modul cel mai deschis. Considerati, va rog – mai spunea Mitropolitul Corneanu cu acea ocazie, ca v-am pastrat Catedrala in custodie, in vremuri grele, iar acum va poftim sa o reluati. N-ai ce face! Civilizatie si… civilizatie; crestin si… crestin!

In conditiile de dupa 1948 – cu bisericile confiscate si date Bisericii Ortodoxe Romane – ce puteau face credinciosii greco-catolici? Incet, incet, au continuat sa mearga la bisericile lor, sperand in vremuri mai bune: trebuiau, doar, sa-si boteze copiii, sa se cunune, sa-si inmormanteze mortii… Nu puteau reveni la paganism cei ce se unisera cu Biserica lui Petru!

Cat despre afirmatia domnului Campean: Noi, insa, ramanem cu un gust amar si nu putem sa nu ne gandim ca la baza Uniatismului din Transilvania sta tot un act fals, si altele la fel de scandaloase pentru orice roman stiitor de istorie, mai multa sau mai putina, n-avem decat sa-i raspundem prin Crezul lui Nicolae Iorga: … este foarte clar ca legea stramoseasca a poporului roman este credinta Romei, de la care au primit stramosii nostri crestinismul, avand in biserica limba latina. Doar mai tarziu, prin secolul X, stramosii nostri au fost despartiti de Roma, introducandu-se in locul limbii latine limba slavona. Prin actul Unirii, s-au reintors la credinta stramoseasca.

Ce-ar mai fi de zis? Noi: Te salutam, Roma Mica! Dumneavoastra? Parca va aud: Slava marelui….

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »