Aproape 100 de localitati salajene fara curent electric

Magazin Salajean 22 ianuarie 2007 0

Aproape 100 de localitati salajene fara curent electric

Potrivit unei avertizari (cod galben) a Institutului National de Meteorologie si Hidrologie, transmisa in seara zilei de 18 ianuarie, in interval de timp 19 – 20 ianuarie, Salajul urma sa fie unul dintre judetele afectate de fenomene meteorologice periculoase, mai precis de intensificari puternice ale vantului. Ceea ce s-a si intamplat.

Seful Serviciului de Exploatare din cadrul SC Electrica Transilvania Nord – Sucursala de Distributie Zalau, Lucian Bode, ne confirma faptul ca, joi seara, mai precis la ora 20, pe adresa societatii pe care o reprezinta a sosit o avertizare – cod galben, fapt in urma caruia au fost constituite echipe de interventie, care sa poata interveni in caz de necesitate. In cursul zilei de joi spre vineri, ca urmare a vantului puternic care nu a ocolit judetul nostru, 91 localitati salajene – apartinand 21 de comune si, partial, orasul Simleu Silvaniei – au ramas fara energie electrica. Aceasta a fost situatia inregistrata in judet, vineri dimineata, la ora 7. Ponderea cea mai mare a localitatilor afectate de furtuna sunt situate in partea de vest a judetului, mentioneaza Bode. Tot el precizeaza ca, la nivelul Electrica, au fost constituite 14 echipe de interventie, care s-au deplasat in judet pentru a remedia defectiunile aparute. Datorita interventilor celor de la Electrica, vineri, la ora 10,30, in Salaj mai existau doar 29 de localitati (apartinand comunelor Boghis, Valcau de Jos, Sag, Plopis, Ip, Pericei, Marca, Camar, Halmasd, precum si orasul Simleu Silvaniei), care nu beneficiau de curent electric, urmand ca pana la ora 12,30, numarul satelor ramase fara energie electrica sa scada la 10. Din fericire, in urma furtunii care a avut loc in noaptea de joi spre vineri, in Salaj, Electrica nu a inregistrat deteriorari majore a liniilor electrice, astfel incat am putut remedia situatia intr-un timp record. Daca am fi avut cazuri in care stalpii ar fi fost doborati de rafalele de vant, sunt convins ca situatia ar fi fost cu totul alta, conchide reprezentantul Electrica. In dupa-amiaza zilei de vineri, in Salaj, alimentarea cu energie electrica functiona la parametrii normali.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »