Anual: Sinuzitele fac ravagii printre salajeni

Magazin Salajean 1 martie 2012 0

Anual: Sinuzitele fac ravagii printre salajeniA doua jumatate a acestei ierni nu a fost una tocmai usoara, ci a adus ninsori, variatii mari de temperatura si vant, toate acestea putand deteriora usor starea de sanatate a salajenilor. Nu doar racelile si pneumoniile sunt o pacoste a anotimpului rece, ci si infectiile cailor aeriene superioare, care, de altfel, sunt cele mai frecvente afectiuni ale lunilor de iarna. Ca o dovada in acest sens sta si numarul mare de cazuri de sinuzite depistat in randul populatiei judetului, anul trecut fiind depistate aproape 2.400 de asemenea imbolnaviri, majoritatea in sezonul rece.

Expunerea la temperaturi scazute tulbura mecanismele imunitare ale organismului si favorizeaza aparitia infectiilor cailor aeriene superioare. Sinuzita este una dintre aceste afectiuni de care populatia trebuie sa se fereasca in zilele friguroase si cu vant, afectiuni care sunt cel mai adesea rezultatul unor infectii virale ce determina inflamatia membranei mucoase care captuseste interiorul foselor nazale. Odata instalata infectia in organism, membrana mucoasa se tumefiaza si blocheaza drenajul fluidului din sinusuri spre nas sau gat, iar mucusul si fluidul secretat in sinusuri cauzeaza presiune si durere. In plus, bacteriile au un mediu propice de dezvoltare in sinusurile care nu se dreneaza corespunzator, dar infectia bacteriana a sinusurilor deseori determina mai mult inflamatie decat durere.

Potrivit medicilor, in timp ce racelile declanseaza aceasta afectiune, orice factor care determina inflamatia membranei mucoase poate duce la aparitia sinuzitei. Numeroase persoane cu rinite alergice (alergii nazale, n.r.) prezinta cel mai probabil sinuzita cronica si repetarea episoadelor de sinuzita acuta. Polipii nazali, corpii straini (in mod frecvent la copii, n.r.), afectiunile structurale ale nasului, ca si deviatia de sept si alte boli pot obstrua pasajul nazal, marind riscul dezvoltarii sinuzitelor. De asemenea, sinuzitele pot fi cauzate si de infectiile fungice, aceste situatii fiind frecvente mai ales la copiii cu sistem imunitar deficitar.

Forma cronica si acuta

Exista doua tipuri de sinuzita: acuta si cronica. Sinuzita acuta are un debut brusc si dureaza cel mult patru saptamani, putand fi tratata usor cu antibiotice si antiinflamatoare, in timp ce sinuzita cronica este cauzata de o infectie bacteriana, va persista pe o perioada indelungata si va da dureri de intensitate scazuta.

Desi este mai mult dureroasa, decat grava, creand disconfort major pacientilor, sinuzita afecteaza anual un mare de salajeni. Astfel, doar anul trecut, la nivel de judet au fost depistate aproape 2.400 de cazuri, majoritatea in lunile reci ale anului. Mai exact, au fost diagnosticate 2.186 de cazuri de sinuzita acuta, din care 1.268 au fost la femei, ne-a declarat purtatorul de cuvant al Directiei de Sanatate Publica (DSP) Salaj, Mihai Cheseli.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »