Ansamblul Folcloric „Valea Viilor” din Sibiu, la colindat în Stîrciu

Ansamblul Folcloric „Valea Viilor” din judeţul Sibiu, condus de Maria David – nepoata ilustrului compozitor Marţian Negrea, a poposit la finalul săptămânii trecute tocmai în localitatea Stîrciu – comuna Horoatu Crasnei. Vizita ansamblului sibian, devenită deja o tradiţie mai ales în preajma sărbătorilor, se datorează unui parteneriat între cele două localităţi din judeţul Sălaj şi Sibiu, parteneriat privind promovarea obiceiurilor şi datinilor din vetrele folclorice sibiene şi sălăjene. Astfel, duminică, 15 decembrie, după liturghie, în Biserica Ortodoxă de la Stîrciu au răsunat frumoasele colinzi, ale ansamblului sibian, printre colindători numărându-se şi primarul localităţii Valea Viilor, Avram Ilie Pinte – fiu al satului Stîrciu şi preotul Petru Acatrinei de la Biserica Ortodoxă din satul sibian.
După cum a explicat profesorul Iosif Simon, în fiecare an, stîrcenii, cu ocazia hramului Bisericii Ortodoxe – „Sfinţii arhangheli Mihail şi Gavril”, participă la festivalul „Marţian Negrea” în Valea Viilor, ducând cu ei frumoasele datini strămoşeşti de la poalele Meseşului, precum Haba, Nunta Ţărănească şi altele. În anii următori oficialităţile din cele două localităţi intenţionează accesarea unui proiect comun, finanţat prin fonduri europene, în vederea promovării acestor tradiţii şi în alte localităţi din ţară şi din străinătate,locuri unde mulţi români duc dorul datinilor străbune de pe meleagurile natale.

Leave a Comment