ANI: 15 iunie, ultima zi în care se depun declaraţiile de avere şi cele de interese

Agenţia Naţională de Integritate anunţă faptul că miercuri, 15 iunie, este ultima zi în care persoanele prevăzute de lege pot depune declaraţiile de avere și de interese anuale.
Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, pentru înlesnirea procesului de completare a declaraţiilor, Agenţia recomandă persoanelor prevăzute de lege, utilizarea formularelor electronice ale declaraţiilor de avere și de interese, ce sunt disponibile pe pagina de Internet a Agenţiei, la secţiunea “Formulare”. De asemenea, pentru completarea conformă a declaraţiilor de avere și de interese, persoanele interesate au posibilitatea de a consulta Ghidul de completare a declaraţiilor de avere și de interese, Ghidul privind incompatibilităţile și conflictele de interese, precum și secţiunea de întrebări frecvente.
Declaraţiile de avere se fac în scris, pe propria răspundere, şi cuprind drepturile şi obligaţiile declarantului, ale soţului/soţiei, precum şi ale copiilor aflaţi în întreţinere și vor cuprinde toate datele și informaţiile solicitate de formular (funcţia, CNP, domiciliu), potrivit modelelor prevăzute în Anexa nr. 1 din Legea 176/2010.
Acestea se întocmesc după cum urmează: în cazul veniturilor se vor declara veniturile obţinute în anul fiscal anterior încheiat la 31 decembrie, (ex. salarii, dividende); în cazul celorlalte capitole din declaraţie, se va menţiona situaţia la data declarării; (ex. situaţie active financiare, bunuri mobile deţinute, datorii, etc.).
Declaraţiile de interese se fac în scris, pe propria răspundere, şi cuprind funcţiile şi activităţile prevăzute în Anexa nr. 2, din Legea 176/2010, potrivit prevederilor Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
Persoanele suspendate din exerciţiul funcţiei sau al demnităţii publice pentru o perioadă ce acoperă integral un an fiscal vor actualiza declaraţiile în termen de 30 de zile de la data încetării suspendării.
Persoanele responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese asigură afişarea şi menţinerea declaraţiilor de avere şi ale declaraţiilor de interese pe pagina de Internet a instituţiei, dacă aceasta există, sau la avizierul propriu, în termen de cel mult 30 de zile de la primire, prin anonimizarea adresei imobilelor declarate, cu excepţia localităţii unde sunt situate, adresei instituţiei care administrează activele financiare, a codului numeric personal, precum şi a semnăturii.
Persoanele desemnate vor transmite Agenţiei până la data de 1 august 2016, lista definitivă cu persoanele care nu au depus în termen sau au depus cu întârziere declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese, însoţită de punctele de vedere primate.
Nerespectarea termenului pentru depunerea declaraţiilor de avere și a declaraţiilor de interese ori nedeclararea cuantumului veniturilor realizate sau declararea acestora cu trimitere la alte înscrisuri constituie contravenţie și se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei, iar Agenţia poate declanșa din oficiu procedura de evaluare.
Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 6 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor și demnităţilor publice, de către persoanele responsabile cu implementarea prevederilor prezentei legi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei. Aceeaşi sancţiune se aplică şi conducătorului entităţii respective, dacă acesta nu îndeplineşte obligaţiile prevăzute de Legea 176/2010.
Declaraţiile se păstrează pe pagina de Internet a instituţiei şi pe Portalul public al Agenţiei pe toată durata exercitării funcţiei sau mandatului, timp de 3 ani după încetarea acestora şi se arhivează potrivit legii.

Leave a Comment