Amenzi usturătoare pentru munca la negru

Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii stabilite atât prin lege, cât și prin Programul cadru de acțiuni, în perioada 07 – 10 iunie, s-a desfășurat Campania națională privind identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniile prelucrării și conservării cărnii, prelucrării și conservării peștelui, crustaceelor și moluștelor, fabricării produselor lactate și a brânzeturilor, precum și în domeniul comercializării acestora.

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj, în cadrul controalelor efectuate s-a urmărit modul în care angajatorii respectă prevederile legale din domeniul relațiilor de muncă cu privire la angajarea personalului, timpul de muncă și de odihnă, repausul zilnic și săptămânal, sărbători legale, garantarea în plată a salariului minim brut pe țară. Astfel, dintr-un număr de 31 agenți economici verificați, 12 au fost sancționați, aplicându-se două amenzi și 17  avertismente.

Doi dintre angajatorii controlați au fost sanctionați cu amenzi în valoare totală de 20.000 lei pentru muncă fără forme legale de angajare, fiind   identificate trei persoane care munceau fără a avea întocmite contracte  individuale de muncă.

Deficiențele constatate pentru care s-au aplicat avertismente se referă la: necompletarea foilor de pontaj cu numărul de ore lucrate de fiecare salariat; nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară; nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal și sărbătorile legale; transmiterea registrului general de evidență al salariaților cu date eronate; necompletarea regulamentului intern cu toate categoriile de dispoziții.

 

Leave a Comment