Amenzi de zeci de mii de lei pentru munca nedeclarată

Magazin Salajean 8 martie 2011 0

Amenzi de zeci de mii de lei pentru munca nedeclarată

Peste 90.000 de lei au însumat sancţiunile aplicate în cursul lunii trecute de către inspectorii de muncă, urmare a controalelor efectuate la mai multe firme din judeţ. Cele mai mari sancţiuni au fost date patronilor de societăţi comerciale la care au fost găsite persoane muncind la negru.

Potrivit inspectorului şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Sălaj, Daniela Biriş, în cursul lunii februarie au fost controlaţi 148 de agenţi economici. La nouă dintre aceştia au fost identificate 21 de persoane care lucrau fără forme legale de angajare. Patronii societăţilor comerciale au fost astfel sanctionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 63.000 de lei, a declarat Biriş.

Cu cele mai mari amenzi s-au ales angajatorii la care s-a găsit un număr ridicat de persoane muncind fără acte legale de angajare. Astfel, nouă muncitori au fost prinşi muncind la negru la S.C. MBI Ultra SRL Târgu Mureş, patru au fost depistaţi la S.C. Ghivo Impex SRL Cluj-Napoca, iar alţi doi la S.C. Otard Martell SRL Zalău. Câte unul au fost indentificaţi de inspectorii de muncă la: S.C. Trans Pus SRL Zalău, S.C. Chirila SRL Zalău, S.C. Agora Impex SRL Zalău, S.C. Geo Consulting SRL Cluj-Napoca, S.C. Practic Serv SRL Drighiu şi S.C. Honcar SRL Gîlgău.

Potrivit sursei citate anterior, un alt agent economic a fost sancţionat cu amendă de 2.000 de lei pentru netransmiterea în termenul legal a registrului electronic de evidenţă al salariaţilor.

De asemenea, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost controlate 113 unităţi. Şase agenţi economici au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare totală de 28.000 de lei. Deficienţele au constat în utilizarea echipamentelor tehnice care nu corespund din punct de vedere al cerinţelor de securitate în exploatare, neefectuarea controlului medical periodic şi neasigurarea materialelor pentru instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »