Amenzi de peste 50.000 de lei date de Protectia Consumatorilor Salaj

Magazin Salajean 3 martie 2008 0

Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorilor (OJPC) Salaj a aplicat in cursul lunii februarie 34 de sanctiuni contraventionale in valoare de 57.300 de lei pentru incalcarea dispozitiilor legale in vigoare, referitoare la protectia consumatorilor, a precizat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, Dorina Rednic, inspector sef adjunct in cadrul institutiei mai sus amintite. De asemenea, au fost oprite temporar de la comercializare, pana la remedierea deficientelor si intrarea in legalitate, unele produse in valoare de peste 36.000 de lei si oprirea definitiva de la comercializare si retragerea din circuitul consumului uman a unor produse in valoare de aproape 2.000 de lei. OJPC Salaj a efectuat in luna februarie 168 de actiuni de control, dintre care 67 in mediul rural, incheind in 162 de cazuri procese verbale de constatare-contraventie. Abaterile principale constatate de inspectorii OJPC cu ocazia controalelor au fost legate de modul deficitar de etichetare a produselor: lipsa unor informatii privind denumirea producatorului, conditii de conservare sau pastrare, termen de valabilitate, caracteristici tehnico-calitattive, riscuri previzibile; lipsa traducerii in limba romana a principalelor elemente de identificare si caracterizare. De asemenea, alte nereguli constatate se refera la nerespectarea de catre unii operatori economici a prevederilor privind prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Mai exact, desi in unitate existau spatii pentru nefumatori si fumatori, acestea nu erau suficient ventilate, fumul trecea si la nefumatori sau se fuma si in spatii in care se prevedea expres faptul ca era interzis acest fapt.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »