Ambulantele SMURD, pe drumurile judetului

Magazin Salajean 19 decembrie 2011 0

Ambulantele SMURD, pe drumurile judetului

Subsecretarul de stat in Ministerul Sanatatii, Raed Arafat, a inaugurat, vineri, la Zalau, Serviciul Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare (SMURD) Salaj, la inaugurare fiind prezenti si ministrul Administratiei si Internelor (MAI), Traian Igas, si seful Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta (IGSU), Marcel Lucaciu.

Prezent, vineri, la Zalau, pentru inaugurarea respectiva, subsecretarul de stat in Ministerul Sanatatii (MS), Raed Arafat, a declarat ca prin SMURD Salaj se creste capacitatea de interventie si se asista mai bine populatia in cazuri de urgenta. „Astazi (vineri, n.r.) am inaugurat SMURD pentru judetul Salaj. Ce facem astazi aici este sa crestem capacitatea de interventie, sa asistam populatia mai bine, sa ne asiguram ca vom sosi mai repede la interventii, impreuna cu Serviciul de Ambulanta. In Salaj, acum cateva saptamani (septembrie, n.r.), am reusit deja sa pornim dispeceratul integrat 112 pentru SMURD, Serviciul de Ambulanta si ISU, iar acum, inainte de finalul anului, pornim si SMURD”, a declarat Raed Arafat.

Potrivit sursei citate, odata cu operationalizarea SMURD Salaj, Regiunea de Dezvoltare Nord – Vest nu mai are niciun judet unde acest Serviciu sa lipseasca. Pentru inceput, in Salaj au fost deschise patru substatii SMURD, la Zalau, Simleu, Ileanda si Nusfalau, iar apoi proiectul va fi extins si la Cehu Silvaniei si Jibou. SMURD Salaj are 62 de paramedici care vor asigura servicii medicale de urgenta cu sase din cele sapte ambulante primite prin Programul Operational Regional (trei, n.r.) si de la Ministerul Sanatatii (patru, n.r.). Cea de-a saptea ambulanta va fi pastrata ca rezerva in statia centrala din Zalau, pentru cazurile in care una din celelalte sase ar intra in revizie sau in reparatie.

Raed Arafat a declarat ca SMURD nu ar fi existat daca nu era sprijinit de IGSU si MAI. „Vreau sa adresez multumiri IGSU si MAI pentru ca in continuare, daca SMURD se dezvolta, se dezvolta doar datorita faptului ca exista intelegere si sprijin ca sa finalizam un proces pornit in beneficiul populatiei. SMURD fara IGSU nu ar fi existat, fara Inspectoratul General de Aviatie nu ar fi zburat si nu ar fi ajuns foarte rapid sa salveze vieti”, a spus subsecretarul de stat in MS.

Raed Arafat a declarat ca tot vineri a fost operationalizat si SMURD Covasna, iar pentru alte patru judete – Gorj, Tulcea, Caras Severin si Teleorman – SMURD va fi pus in functiune la inceputul anului 2012. Subsecretarul de stat in MS a declarat ca, dupa ce SMURD va fi functional in toate judetele, vor fi dezvoltate structurile de interventie deja existente la nivel national.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »