Ambasadorul Israelului vine la Muzeul Holocaustului din Simleu

Magazin Salajean 9 martie 2010 0

Ambasadorul Israelului vine la Muzeul Holocaustului din Simleu

Ambasadorul Israelului in Romania, David Oren, se va afla, miercuri, in Simleu Silvaniei, pentru a vizita Muzeul Memorial al Holocaustului, singurul de acest gen din Romania, vizita fiind o premiera pentru Salaj.

Directorul Muzeului Holocaustului Simleu Silvaniei, Daniel Stejeran, ne-a declarat ca delegatia va face un tur ghidat al muzeului, pentru a-i fi prezentate expozitiile si biblioteca amenajata pentru public cu mai putin de o luna in urma.

Ambasadorul Israelului in Romania, Excelenta sa David Oren, va fi prezent in Simleu Silvaniei, miercuri, pentru a vizita Muzeul Memorial al Holocaustului din oras. E o premiera pentru judet si pentru Simleu Silvaniei, in special, vizita fiind urmarea relatiilor bune pe care le are muzeul nostru cu Israelul si a legaturii stranse dintre Salaj si regiunea Emek Hefer din Israel, a declarat Daniel Stejeran.

Potrivit acestuia, programul vizitei include si o intalnire a ambasadorului David Oren cu autoritatile judetene, precum si cu reprezentanti ai administratiei locale simleuane. Inaintea celui de-al doilea razboi mondial, Simleu Silvaniei a avut a doua comunitate mare de evrei din Salaj (dupa cea de la Carei, care era inclus in plasa Salaj, n.r.), numarand circa 3.000 de persoane. Aproape toti evreii au fost fost deportati, insa, de trupele horthyste in Ghettoul Cehei si de acolo la Auschwitz.

In Simleu Silvaniei functioneaza singurul Muzeu al Holocaustului din Romania, la Bucuresti si la Iasi fiind deschise doar sectii muzeale dedicate acestei teme.

Informatii suplimentare privind vizita ambasadorului David Oren la Simleu Silvaniei se pot obtine de la directorul Muzeului Holocaustului, Daniel Stejeran, tel – 0744 630536.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »