Am crescut odata cu capitalismul romanesc

Magazin Salajean 16 decembrie 2009 0

Am crescut odata cu capitalismul romanesc

Interviu cu Andreea Paul (Vass), consilier personal al Primului ministru

Reporter: In ce moment al vietii/carierei va aflati acum 20 de ani – ce anume va amintiti mai pregnant de atunci?

Andreea Paul (Vass): In decembrie 1989 eram o eleva de 11 ani pironita in fata televizorului, in Zalau. Imi amintesc bine din primii ani de viata gustul eugeniei si al ciocolatei chinezesti, bananele ce se coceau pe dulap, filmul Liceenii de la cinematograful Scala, singura piesa de teatru din Zalau – Aida – jucata in sala de sport, magnetofonul din camera mare, emisiunile TV intre 20.00 si 22.00 in lunile reci cand se facea economie de energie, desenele animate de duminica, sapa la vie si la porumb alaturi de bunici in vacante, vitrinele goale din oras si goana alor mei dupa carne, lapte, oua, plasele pline cu bunatati carate de la bunicii de la tara.

La ce v-ati asteptat in 1989 cand a cazut dictatura si cum priviti acum retroactiv acele asteptari? Cum ati descrie capitalismul romanesc, invatat si trait pe cont propriu in acesti 20 de ani?

Am crescut odata cu capitalismul romanesc. Am simtit cum istoria si educatia mea s-au pus din nou in miscare. Am agreat foarte repede libertatea de exprimare, de miscare si de gandire, accesul la lucrarile straine si, mai tarziu, la internet.

Am asistat la aparitia germenilor proprietatii private si a primei firme conduse de catre parintii mei in 1994.

Cu un efort antreprenorial urias, cu un demaraj anemic de doar 500 de lei, am vazut ca poti construi o fabrica de mobila. Am trait experienta acumularii lente de capital si de bunastare tarzie, din activitate productiva autentica, fara relatii cu statul si alte avantaje tipice procesului de privatizare salbatica. Dupa 20 de ani declar deschis ca din munca reala, dintr-un business bazat pe productie e imposibila acumularea unei averi fabuloase, de zeci de milioane de euro.

In ce domenii anume s-a schimbat cel mai mult in bine Romania in acesti ani? Ar fi fost posibil ca aceste schimbari sa aiba loc mai repede si mai usor?

Fericirea pe care am simtit-o in anul 1989 a fost egalata doar de intrarea in Uniunea Europeana. Mediul privat a devansat mult modernizarea administratiei publice. Sub presiunea integrarii europene s-au schimbat cele mai multe lucruri in bine, in special in zona economica si a libertatii de miscare, a accesului la educatie performanta in tarile vestice. Veniturile populatiei au crescut, iar fata Romaniei este mult mai luminoasa decat acum 20 de ani.

In schimb, Romania a intarziat mult prea mult in liberalizarea pietelor si a preturilor, in reforma institutiilor statului, cu retrocedarea proprietatilor, cu curatarea de impostura a sistemului politic si de justitie, in adoptarea monedei euro, decuplandu-se grav de la viteza de dezvoltare si modernizare a celorlalte state foste comuniste. Cauza? Din lipsa de experienta si de viziune, din lipsa oamenilor care sa se simta sufocati de injustetea sistemului comunist, de salbaticia capitalista din primii ani post-decembristi si nu numai, din lipsa modelelor revolutionare autentice.

Care sunt domeniile in care Romania a stagnat ori a regresat, de care va simtiti dezamagita, si cum va explicati aceasta stagnare/involutie?

Tranzitia romaneasca la capitalism a fost oricum, numai de catifea nu. Valorile si profesionalismul au fost grav pervertite. Degradarea morala este imposibil de digerat. Frauda politica si economica, hotia si coruptia au fost ridicate la rang de virtute. Agricultura imi pare domeniul economic cel mai grav afectat. Sanatatea si educatia le urmeaza indeaproape.

Daca pe vremea comunismului, lumea muncea in CAP-uri, fura cam jumatate din productie, ridicau apoi cam alte 30% din productia recoltata oficial, nu puteai totusi vorbi despre terenuri nelucrate.

Pe ansamblu, Romania are nevoie de mult mai mult timp pentru macerarea tuturor formelor institutionale de democratie si economie de piata create, dar inca fara continut real in oameni potriviti. Cea mai brutala si constanta lovitura o serveste politizarea excesiva a institutiilor publice. Cand te adresezi unui director dintr-un minister nu te mai poti baza pe tehnicitatea raspunsului sau, caci este de cele mai multe ori un ilustru habarnist montat politic. Timpul pe care il reclam tine de dimensiunea schimbului de generatii. Exista riscul ca generatia imediat urmatoare sa fie in buna masura mai pervertita de valorile distorsionate din tranzitie. Cred ca putem vorbi de o speranta reala in termeni de profesionalism in toate domeniile publice abia la a doua generatie nascuta dupa 1989.

Cel mai greu suportabil, chiar absurd, este epuizarea energiei politice din 1989 incoace.

Noua generatie de lideri (populisti si tehnocrati deopotriva) sunt deconectati de la ideile si mostenirea revolutiei din 1989. Nu este revolutia lor. Populistii prefera sa-si caute legitimitatea in discursurile traditionale, iar noilor generatii de liberali pragmatici nu le pasa de politica simbolica.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »