Alegerea ta, viata ta! – un succes

Magazin Salajean 16 aprilie 2010 0

Campania Alegerea ta, viata ta!, derulata in perioada 11 martie-8 aprilie, in Zalau, a fost destinata tinerilor cu varste cuprinse intre 15 si 30 de ani, care doresc sa socializeze si, in acelasi timp, sa fie bine informati.

Actiunea a fost organizata de Asociatia Famisaj, in parteneriat cu o serie de institutii din judet – Primaria Zalau, Directia de Sanatate Publica, Crucea Rosie, Asociatia Caritas Catolica, Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog, Inspectoratul Scolar si Politia de Proximitate.

In cadrul celor patru intalniri, organizatorii si cei peste 50 de tineri participanti au abordat teme precum sarcina in perioada adolescentei, consumul de droguri in randul tinerilor, acceptarea si integrarea tinerilor cu dizabilitati in societate, precum si importanta familiei in formarea tanarului.

Ne-am dorit ca intalnirile sa nu fie formale. Din contra, am incercat sa cream o atmosfera calda, de prietenie intre reprezentantii institutiilor si tinerii prezenti. Nu am vrut sa emitem judecati categorice, sa dam sfaturi, sa culpabilizam, ci sa informam, sa identificam nevoile lor si impreuna sa gasim alternative, a declarat Maria Cristea, coordonatorul proiectului, care considera ca acest prim proiect al asociatiei Famisaj a fost o reusita, dar mai cu seama, o realizare ca activitate sociala a orasului, datorita interesului dovedit prin participare.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »