Agrijul, sub permanenta teroare a inundatiilor

Magazin Salajean 11 iulie 2007 0

Agrijul, sub permanenta teroare a inundatiilor* Podul ce leaga centrul comunei Agrij de satul Bozna, grav afectat de inundatiile din iunie anul trecut, constituie si in momentul de fata un real pericol pentru locuitorii comunei. Conform primarului, in cazul unor precipitatii abundente, acesta ar putea inunda 50 – 60 de case, inclusiv sediul Primariei

Desi problema e veche de un an, situatia podului aflat pe Drumul Judetean 108, comuna Agrij a ramas neschimbata: circulatia se face pe un singur sens, covorul asfaltic e distrus, iar din cauza subdimensionarii acestuia si a indiguirilor nesigure, raul ar putea inunda satul. Am discutat cu Seful Directiei Tehnice a Consiliului Judetean, Mircea Pop si am obtinut promisiunea acestuia ca reabilitarea podului va fi realizata prin alocare de fonduri de la Guvern. Urmeaza sa se faca expertiza tehnica pe baza careia sa poata fi intocmit proiectul de reconstructie si, in final, sa avem finantarea si contractul, afirma Berar, primarul Agrijului. De cealalta parte, Mircea Pop sustine ca e la curent cu situatia, dar ca inca nu s-a reusit expertizarea, iar situatia semnalata de Berar nu e singulara in Salaj, avand in vedere ca exista unele cazuri si mai grave pentru care nu s-a obtinut inca finantarea, declara acesta. Da, vom efectua expertiza si vom intocmi proiectul necesar finantarii, dar totul depinde de cati bani vor fi alocati, adauga Pop.

Pericolul e iminent si nu prea

In legatura cu pericolul inundarii Agrijului, seful Directiei Tehnice a Consiliului Judetean e de parere ca podul nu e subdimensionat si ca numai in urma expertizei se va putea sti cu exactitate ce masuri de precautie trebuie luate. Anul acesta vor fi efectuate expertizele si proiectul, poate vor fi chiar alocate fonduri. Totul depinde de cati bani vom primi, spune Pop. Vicepresedintele Consiliului Local, Mircea Ghiurco ne informeaza ca, la ora actuala se asteapta bani de la Guvern pentru astfel de investitii si ca imediat ce Institutiei pe care o reprezinta i se vor aloca fondurile, se va incerca includerea podului din Agrij pe lista beneficiarilor. Cat despre circulatia pe portiunea cu pricina, autoritatile judetene sustin ca aceasta se poate face pe ambele sensuri, pentru ca, afirma Ghiurco, pe toate drumurile din judet se circula pe ambele sensuri.

Daca pericolul e iminent sau nu, vom afla in urma expertizei de specialitate sau, poate, locuitorii vor afla pe pielea lor, daca cerul nu va fi de partea lor.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »