Agricultorii salajeni obtin recolte mai mari decat anul trecut

Magazin Salajean 10 august 2011 0

Agricultorii salajeni obtin recolte mai mari decat anul trecut

Recoltele din vara si toamna acestui an ar putea sa le depaseasca cu mult pe cele de anul trecut. Specialistii si producatorii agricoli din judet admit ca, in ciuda dificultatilor cauzate de conditiile meteorologice cu care s-au confruntat in primavara lui 2011, acest an agricol ar putea fi unul chiar foarte bun. Dovada sunt cantitatile mari de grau, triticale, orzoaica recoltate, precum si culturile aflate inca in vegetatie a caror stare este foarte buna.

Graul si triticalele au fost recoltate

Potrivit informatiilor furnizate de Ioan Bujita, directorul Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Salaj, la aceasta data, actiunea de recoltare a graului in Salaj a fost finalizata. Au fost insamantate 6.760 de hectare cu grau si s-a inregistrat in medie o productie de 2.600 de kilograme de boabe la hectar, respectiv, cu 15-20 la suta mai mult decat in 2010. Si la triticale a fost incheiata actiunea de recoltare, pe intreaga suprafata insamantata de 1.332 hectare. Cantitea medie de triticale a fost de 3.596 de kilograme la hectare, mai mult cu 30 la suta fata de productia medie din vara trecuta. Ioan Bujita ne-a spus ca de pe suprafetele insamantate cu orzoaica de primavara s-au recoltat peste 80 la suta, mai precis de pe 9.714 de hectare, unde s-a inregistrat o productie medie de 1.942 de kilograme la hectar. In schimb, din cele 5.100 de hectare insamantate cu ovaz doar de pe 28 de hectare s-a recoltat.

Porumb, cartofi, rosii si ardei din belsug

Agricultorii salajeni au insamantat in total 22.975 de hectare cu porumb, cultura careia i-a priit anul acesta. Potrivit aprecierilor directorului DADR Salaj, in judet se preconizeaza ca in aceasta toamna se vor obtine productii foarte mari la porumb, de 5.000-8.000 de kilograme de boabe la hectare, cu 50 pana la 100 la suta mai mult decat productia medie inregistrata anul trecut.

Si la cultura cartofului se estimeaza depasiri ale productiilor anterioare, cu toate ca acesta este inca mentinut in vegetatie pana la jumatate lunii august. Ioan Bujita considera ca ar putea fi stranse, in medie, in Salaj, 20.000-22.000 de kilograme de cartofi la hectar, fata de 12.000-15.000 de kilograme cate s-au adunat in medie in 2010. La floarea soarelui se prognozeaza o productie de 2.500 de kilograme la hectar, mai mult cu 1.000 de kilograme fata de toamna precedenta.

Vremea buna a favorizat si leguminoasele (in special, rosiile si ardeii), care au avut o evolutie deosebit de buna, dovada fiind si preturile mici din piete. Salajenii au fost avertizati de interlocutorul nostru de faptul ca au aparut in tot judetul ciupercile din flora spontana, care pot provoca intoxicatii.

2011, un an agricol foarte bun

Nu atat de bune, insa, sunt previziunile din acest an pentru fructe. Salajenii vor avea doar 20 la suta din productia de mere de anul trecut. Prune se vor putea aduna, din belsug, la nivelul productiei din 2010, in special, din zonele: Buciumi, Agrij, Banisor, Sig, Uileac, Maeriste, insa nu vor fi pe Valea Somesului (la Galgau si Letca).

Pe ansamblu, 2011 va fi un an agricol foarte bun, cu toate ca in primavara, in perioada de insamantare, a fost seceta. Ulterior, agricultorii salajeni au beneficiat de timp favorabil, ceea ce a dus la recuperarea intarzierilor. Singura exceptie a fost cea din luna mai, cand inghetul a afectat nucii si merii. Speram ca pana la depozitarea tuturor recoltelor in hambare sa avem parte de vreme buna, fara surprize, iar atunci vom putea spune cu certitudine ca acest sezon agricol a fost unul foarte bun, a mentionat Ioan Bujita.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »