Agent de politie implicat intr-un accident

Magazin Salajean 16 septembrie 2008 0

Agent de politie implicat intr-un accidentUn agent de politie din cadrul Serviciului Politiei Rutiere Salaj a suferit leziuni usoare in urma unui accident produs duminica, la iesire din municipiul Zalau. Politistul se afla in serviciul de supraveghere si control al traficului rutier cand o masina a efectuat o depasire neregulamentara si nu a oprit la semnal. Agentul de circulatie a pornit in urmarirea autoturismului, dar a pierdut la scurt timp controlul asupra volanului si s-a rasturnat intr-o curba dubla. In urma impactului, autoturismul de serviciu a fost avariat usor.

Tot duminica a avut loc un grav accident de circulatie, in localitatea Boghis. M. Levente, avand o concentratie de 0.28 MG/L alcool pur in aerul expirat, a lovit grav o minora in varsta de noua ani, care a traversat strada prin loc nepermis, fara sa se asigure.

Alte trei accidente s-au produs sambata, pe raza judetului Salaj. Astfel, pe strada Bujorilor din municipiul Zalau, C. Ioan, care conducea masina proprietate personala, a accidentat o minora de sase ani. Aceasta a traversat strada in fuga, prin loc nemarcat si nesemnalizat. Fetita a suferit leziuni usoare. In Cehu Silvaniei, pe strada Gh. Pop de Basesti, R. Catalin a pierdut controlul asupra masinii sale si a intrat intr-un magazin, cauzand prejudicii care urmeaza a fi stabilite dupa efectuarea inventarului. Tot sambata, Politia a fost sesizata in legatura cu producerea unui accident usor pe strada Argesului din Simleu Silvaniei. Doi minori de 13 ani, care se plimbau cu o bicicleta, s-au dezechilibrat si au intrat intr-un grup de persoane, lovind o femeie in varsta de 58 de ani, din Zalau.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »