Abatorul din Hereclean, cu sabia datoriilor deasupra capului

Magazin Salajean 4 martie 2011 0

Abatorul din Hereclean, cu sabia datoriilor deasupra capului

Abatorul Ovicarn de la Hereclean a intrat în insolvenţă din cauza datoriilor şi nu a retragerii medicilor veterinari din unitate. Activitatea de tăiere a ovinelor va fi reluată în cel mult o săptămână.

În ultima parte a anului trecut, combinatul de sacrificare a ovinelor de la Hereclean a ajuns să nu-şi mai poată onora comenzile, iar după acumularea unor datorii şi pierderea unor contracte importante firma, care a fost realizată în baza unui proiect SAPARD, a intrat în insolvenţă. Activitatea Ovicarn, a cărei capacitate de abatorizare este de 220 de capete de animale pe oră, cu camere frigorifice de capacitate de 100 de tone, a fost sistată din 7 octombrie 2010.

Dumitru Ardelean, preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din Sălaj şi unul din membri Consiliului de Administraţie al abatorului consideră că totul a pornit din momentul în care Direcţia Sanitară Veterinară Sălaj a decis retragerea medicilor săi din unitate. Cei de la DSV ne-au oprit în toamnă, au retras medicii veterinari care lucrau la noi, cu toate că reprezentanţii Uniunii Europene au fost în control şi în raportul lor au specificat că totul corespunde, din punct de vedere sanitar-veterinar, normelor europene, rezultat înregistrat şi pe site-ul lor. În schimb, aici în Sălaj, ni s-a spus că unitatea nu corespunde din aceleaşi puncte de vedere.

Între timp ni s-au acumulat şi datorii. Mă întreb, oare abatorul nostru deranja pe cineva, pe cei care sunt intermediari, care doar transportă şi nu pe producători? Sunt convins că datorită abatorului nostru preţul de 75.000 de lei vechi pentru un kilogram de miel a fost menţinut constant pe tot parcursul anului trecut, avantaj care i-a favorizat pe producători nu pe intermediari. Dumitru Ardelean spune că telenovela referitoare la abatorul din Hereclean mai conţine şi faptul că anul trecut iordanienii, austriecii şi o comunitate turcă nu au înţeles ce se întâmplă la noi. Au aşteptat să vină medicii veterinari, s-au dus la cei de la DSV, iar, în final am pierdut şi contractele, iar acum am acumulat datorii foarte mari.

Nu sunt…criminalul închiderii abatoarelor

În replică, directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj, Mircea Martin, a susţinut că personalul sanitar-veterinar a fost retras de la Ovicarn pentru că unitatea a fost inactivă. După Paşti, anul trecut, nu au mai sacrificat animale decât puţină vreme, au avut doar câteva transporturi. Medicii veterinari au fost retraşi conform legislaţiei. Mai mult, abatorul avea de achitat o taxă pentru supravegherea sanitar veterinară pe care nu au achitat-o vreme de 3-4 luni. Deşi s-a făcut mediere de două ori, ei nu s-au ţinut de cuvânt, acumulând faţă de DSV, 270 de milioane de lei vechi, sumă care trebuia vărsată la buget. Cu toate acestea, noi am stat şase luni, şi apoi am retras personalul. Abatorul mai are probleme, nu doar datoriile la DSV, ci şi cele pentru electricitate, apă şi la firma care transportă deşeurile de abator.

Din momentul în care au rămas fără apă, fără curent, noi nu puteam să-i lăsăm să mai funcţioneze. Desigur că din punctul nostru de vedere firma este autorizată, abatorul e funcţional, poate oricând să-şi reînceapă activitatea de sacrificare, doar să fie cu toate cerinţele rezolvate (să fie racordat abatorul la apă şi curent electric). Din punctul nostru de vedere, partea de datorie a fost discutată şi se poate reeşalona. Nu au intrat în insolvenţă din cauza noastră şi nu noi am cerut acest lucru. Pe de altă parte, nu înţeleg de ce se face atâta caz şi nu se vede realitatea, cum aş putea eu să-i favorizez pe intermediari când sunt încălcate normele? Nu am nicio satisfacţie să închid unităţi unde sunt angajaţi de-ai noştri, dar nu putem nici să încălcăm legea. Am avut destulă clemenţă, şi atâta vreme cât sunt director am responsabilitatea siguranţei alimentelor consumate de populaţie. Nu sunt criminalul închiderii abatoarelor, dar nici nu e de glumit cu astfel de lucruri.

Nu DSV-ul e vinovat

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Ovicarn Hereclean, Ionel Dărăban, a subliniat faptul că procedura insolvenţei s-a deschis la solicitarea noastră, şi acum suntem în reorganizare şi facem un plan al reeşalonării datoriilor cu acceptul creditorilor. Ionel Dărăban a afirmat că nu DSV-ul este vinovat de situaţia de la Ovicarn. Între noi şi DSV au fost şi vor exista anumite probleme, dar relaţiile sunt bune. Este firesc să ne supărăm când ne fac observaţii, dar aşa este, în cursul activităţii întotdeauna apar probleme. Ei şi-au restras personalul pentru că într-adevăr aveam datorie de peste 230 de milioane de lei vechi. Sunt convins că nu este în interesul DSV să pună pe butuci unitatea noastră sau altele. În realitate, cauzele sunt multiple, şi de altă factură. Este greu să accesezi o piaţă şi să te menţii atunci când ai credite. Noi aveam contractat un credit Fermierul, cu dobânda de 4,5 la sută şi un credit bancar cu dobânda de 12,25 la sută.

Ca sursă de finanţare mai avem şi contribuţia celor 64 de membri, care se ridică la şase miliarde de lei vechi. Problemele cele mai mari au apărut din cauza ultimei tranşe SAPARD, care nu a fost alocată în luna mai 2009, la terminarea lucrărilor, ci în decembrie, ceea ce ne-a pus în situaţia de a nu putea plăti datoriile. În plus, pentru că nu am achitat la timp ratele, banca a mărit dobânzile, la primul credit de la 4 la 7 la sută şi pentru al doilea de la 12,25 la 24 la sută. Tot la capitolul bani, ar mai fi de menţionat că nu am încasat la timp 1,5 miliarde de lei vechi de la beneficiarii cărora le-am prestat servicii de sacrificări, şi toate astea, în plină criză economică. Ionel Dărăban a mai precizat că la această dată se duc tratative pentru încheierea unui contract cu o firmă din Italia şi că în cursul săptămânii viitoare abatorul se va deschide, iar reorganizarea are în vedere un plan de plăţi, lunar.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »