A început selecţia pentru studenţii care vor să lucreze în Germania

Studenţii sau masteranzii sălăjeni care vor să lucreze în perioada vacanţei de vară 2014, în străinătate – Germania, pe o durată de două luni, pot participa în perioada 6-14 ianuarie la o selecţie organizată de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Potrivit ANOFM, persoanele interesate trebuie să îndeplinească o serie de condiţii. Astfel, aplicanţii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între minim 18 ani şi maxim 35 de ani, să fie studenţi sau masteranzi la o facultate de stat sau particulară acreditată conform legislaţiei în vigoare, la cursuri de zi, colegiu tehnic sau colegiu şi să cunoască la perfecţie limba germană. Cei interesaţi trebuie să ştie că depunerea dosarelor la sediul agenţei din Bucureşti, pentru selecţie, se va putea face în perioada precizată, de luni până joi, în intervalul orar 9-15 şi vineri între orele 9- 12,30, sediul instituţiei fiind situat pe strada Spătaru Preda numărul 12 , corp cladire A, parter, sector 5 – Bucureşti.
Dosarul studenţilor şi masteranzilor, care doresc să lucreze în Germania, trebuie să conţină o copie după actul de identitate cu o valabilitate de minim şase luni; o copie după paşaport cu o valabilitate de minim şase luni, fişa de solicitare – Bewerbung 2014 – completată în două exemplare, un formular tipizat care se regăseşte pe site-ul ANOFM,www.bucuresti.anofm.ro la rubrica „Actualizări în site”; adeverinţa de la facultate în care să se specifice anul de studii şi tipul de cursuri urmat; adeverinţa de la facultate – „Immatrikulationsbescheinigung” – formularul tipizat precum şi instrucţiunile de completare sunt postate pe site-ul ANOFM – www.bucuresti.anofm.ro, secţiunea „Actualizări în site”; dovada acreditării, în cazul unei facultăţi particulare; copie a foii matricole cu excepţia studenţilor din anul I de studiu; recomandare de la unul din profesorii de la facultate; trei fotografii tip paşaport şi o copie a carnetului de conducere. În perioada 6 ianuarie -14 februarie 2014, candidaţii vor avea de susţinut un test în limba germană.

Leave a Comment