A început “Litoralul pentru toţi”

Veşti bune pentru sălăjenii care vor să-şi petreacă câteva zile de relaxare pe litoralul românesc la preţuri accesibile. Începând cu cea de a doua jumătate a lunii în curs, 15 mai, a început programul “ Litoralul pentru toţi”. Acesta este demarat de Asociaţia Naţională a Agenţiilor din Turism (ANAT) şi se desfăşoară în perioada 15 mai – 18 iunie 2016, cu posbilitatea de a fi prelungit. Astfel, cei care îşi plănuiesc un concediu în zona Mamaia-Constanţa-Eforie trebuie să scoată din buzunare 205 lei pentru un sejur, şase nopţi de cazare la un hotel cu o stea, 235 de lei la hotelurile de două stele şi 265 de lei la hotelurile de trei stele. Pentru sudul litoralului, tarifele sunt mai mici. Cei care aleg o vacanţă cu şase nopti de cazare la Olimp, Neptun, Jupiter, Mangalia sau Vama Veche, nu vor plăti mai mult de 159 de lei la un hotel de o stea, iar cei care aleg hotelurile de două stele vor plăti puţin sub 200 de lei. De asemenea, pentru cazarea la un hotel de trei stele, turiştii vor scoate din buzunare 269 de lei. Şi anul acesta, turiştii pot beneficia de o opţiune suplimentară, respectiv varianta “all inclusive”, care asigura toate cele trei mese, servite în regim bufet: băuturi, acces gratuit la locuri de joacă pentru copii, piscine, şezlonguri şi umbrele pe plajă. Tarifele maximale pentru sejururile “all inclusive” de cinci nopţi pentru o persoană ajung la 765 de lei la hotelurile de trei stele, la 875 de lei la cele de patru stele şi la 985 de lei la hotelurile de cinci stele. În cadrul programului “Litoralul pentru toţi” sunt pregatite peste 15.000 de locuri de cazare, care se vând prin intermediul unor agenţii de turism din toată ţara. Cei interesaţi de programul “Litoralul pentru toţi”: agenţiile de turism partenere cazare şi tarife, obţine mai multe informaţii accesând site-ul www.anat.ro

One Thought to “A început “Litoralul pentru toţi””

  1. costica

    Acum! Venituri imediate, din prima luna! 100-285 de euro lunar! Avem nevoie urgent de oameni seriosi si interesati de o colaborare in timpul liber sau full-time, la alegere, pentru castiguri rapide, 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), chiar din prima luna! Cerem si oferim seriozitate totala! Pentru mai multe detalii, contactati imediat unul dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email:pacurarucostica1963@gmail com

Leave a Comment