65.000 de salajeni, in pericol de a ramane fara apa la robinete

Magazin Salajean 24 septembrie 2009 0

65.000 de salajeni, in pericol de a ramane fara apa la robinete

Locuitorii Zalaului, dar si cei ai localitatilor Criseni, Hereclean si Bocsa sunt permanent in pericol de a ramane fara apa la robinete, din cauza starii precare a conductei de aductiune a apei de la Varsolt. Conducta, foarte degradata, poate suferi o avarie majora in orice clipa, angajatii sucursalei Salaj a Companiei de Apa Somes (CAS) intervenind aproape zilnic pentru remedierea unor defectiuni. Un proiect de inlocuire a ei este deja in atentia autoritatilor, o investitie de asemenea anvergura ridicandu-se la circa 6-8 milioane de euro.

Dupa 20 de ani

Conducta prin care zalauanii, si nu numai, primesc apa din lacul de acumulare de la Varsolt are aproape 20 de ani vechime, timp in care depunerile de mal ca si clorul din apa au lucrat in defavoarea calitatii apei potabile care ajunge la robinete. De altfel, sunt frecvente situatiile, in special dupa oprirea si repornirea apei pe conducta, in care ceea ce curge la robinet seamana mai degraba cu o cafea decat cu un lichid ce ar trebui sa fie incolor, inodor si insipid. Mai mult, clorul pus in apa a atacat de-a lungul vremii conducta din otel, ducand, tot mai des, la aparitia unor gauri (e adevarat, de dimensiuni reduse), ce pun pe drumuri angajatii sucursalei Salaj a Companiei de Apa Somes.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »