55 de joburi în străinătate prin Eures

Sălăjenilor care doresc să lucreze în străinătate le sunt puse la dispoziţie, prin reţeaua Eures, 55 de locuri de muncă vacante. Mai mult de jumătate sunt oferite de către angajatorii norvegieni, respectiv posturi de electricieni, dulgheri/tâmplari, patiseri, ingineri. Salariul oferit este de 21-24 euro/oră pentru dulgheri şi ajunge la 60 de euro/oră pentru un inginer.

Un angajator din Ungaria caută 20 de şoferi de camion, slujbă recompensată cu 1.200 de euro/lună. Trei companii din Germania vor să angajeze şase persoane pe posturi de inginer software, asistent medical şi dezvoltator software.

Pentru a fi la zi cu locurile de muncă disponibile prin reţeaua EURES, sălăjenii interesaţi pot consulta site-ul http://eures.anofm.ro ori se pot adresa compartimentului Eures din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj.

Leave a Comment