Ştrandurile sălăjene, posibile surse de infecţie

Magazin Salajean 10 iunie 2011 0

Ştrandurile sălăjene, posibile surse de infecţie

Pentru că este vară, este firesc ca mulţi să se refugieze, în zilele cu multe grade în termometre, în apa răcoroasă a piscinelor şi a ştrandurilor. Însă, pe cât de răcoroasă, pe atât de periculoasă poate fi o astfel de scaldă, în cazul în care apa nu este atât de curată pe cât pare la prima vedere. Mai mult, igrasia şi mucegaiul de pe pereţii ştrandurilor închise pot declanşa unele boli cât se poate de grave. Din păcate, controlul desfăşurat la ştrandurile din Sălaj nu a găsit toate lucrurile în regulă.

Inspectorii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj au desfăşurat, în perioada in perioada 30 – 31 mai, acţiuni de control în unităţile de agrement care au bazine de îmbăiere (Ştrandul Tineretului Zalău, Băile Boghiş şi Ştrandul „Broscărie” Şimleu Silvaniei), constatându-se că, din punct de vedere al stării de igienă, curăţenie şi întreţinere a spaţiilor verzi, toate cele trei unităţi sunt pregătite pentru noul sezon.

Partea spinoasă a controlului a fost, însă, alta. Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Sălaj, în ceea ce priveşte personalul angajat, controalele au relevat faptul că doar o parte din angajaţi au efectuate analizele medicale periodice obligatorii, motiv pentru care s-a dispus ca până în aceste zile să fie finalizate. „De asemenea, personalul neinstruit a fost planificat pentru însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă”, a spus Cheşeli.

Nici în privinţa calităţii apelor din bazine inspectorii sanitari nu au fost mulţumiţi. „Referitor la apele de îmbăiere din bazinele unităţilor controlate, s-a constatat o uşoară creştere a germenilor, motiv pentru care s-a recomandat respectarea prevederilor legale cu privire la normele de igienă în ştranduri, precum şi a celor de dezinfecţie a apelor”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Pereţi cu igrasie la „Broscărie”

Probleme au fost depistate şi la „Broscăria” din Şimleu Silvaniei, ele fiind, însă, aceleaşi cu care sălăjenii s-au obişnuit încă din anii trecuţi şi care vizează pereţii acoperiţi cu un strat de condens. „La unitatea de agrement << Broscărie >> din Şimleu Silvaniei s-a constatat că bazinul acoperit prezintă pereţi cu condens cauzat de proprietăţile termice ridicate ale apei”, a spus purtătorul de cuvânt.

În rest, la unităţile de alimentaţie publică existente în incinta acestor zone de agrement nu s-au depistat neconformităţi faţă de normele legale în vigoare, analizele probelor de apă recoltate din aceste puncte încadrându-se în parametrii de potabilitate.

Având în vedere că sezonul este abia la început, inspectorii sanitari vor continua, în perioada următoare, controalele specifice în aceste unităţi.

Aceste verificări nu sunt doar un moft al inspectorilor sanitari, ci o necesitate, în condiţiile în care sunt o mulţime de boli care pot fi contactate la ştranduri şi piscine unde apa nu este schimbată pe cât de des ar trebui şi unde bazinele nu sunt dezinfectate cu atenţie. În topul afecţiunilor pe care riscă să le contacteze cei care preferă acest tip de divertisment estival sunt cele de piele. Astfel, potrivit medicilor dermatologi, infecţiile pielii pot da adevărate bătăi de cap după o scaldă într-un loc necurăţat. Din lista bolilor făcând parte pitiriazisul versicolor – caracterizat prin apariţia unor pete de mici dimensiuni, albe sau maronii, provocate de o ciupercă. Contaminarea poate fi prin apa de scăldat, dar şi prin folosirea halatelor de baie, a prosoapelor sau papucilor de plajă, utilizaţi de o persoană bolnavă.

Un alt aspect la care trebuie să se acorde atenţie este folosirea papucilor de plajă, a banalilor şlapi pe care mulţi îi ignoră, considerându-i o fiţă. Numai că acest tip de încălţăminte protejează împotriva micozei piciorului, ciupercă a pielii ce poate fi contactată din piscină sau de pe scândurile din saună, dacă se merge desculţ pe pardoseala care nu a fost dezinfectată. Această afecţiune este caracterizată de cojirea pielii, apariţia mâncărimilor, îngroşarea unghiilor de la picioare şi colorarea lor în galben. La fel de incomod şi periculos pentru sănătate este granulomul de piscină, care presupune apariţia unei umflături violacee, pe faţă sau membre, ce se transformă în timp în ulceraţie.

Clorul duce la astm

Pe de altă parte, în cazul curăţării bazinelor cu clor se aplică un proverb bătrânesc: ce e prea mult strică. Altfel spus, prea mult clor folosit la curăţarea piscinelor ucide într-adevăr mulţi germeni, dar riscă să dăuneze grav sănătăţii.

În combinaţie cu transpiraţia din piscină, formează cloramina şi provoacă usturimi ale ochilor, iritări nazale şi probleme de respiraţie. Pe lângă acest aspect, specialiştii atrag atenţia că ultimele studii au dovedit că expunerea îndelungată la clorul din piscine măreşte riscul apariţiei de astm la copii.

Bolile ORL pândesc din piscine

O altă pacoste cu care se pot trezi pe cap cei care frecventează locurile de scăldat publice sunt bolile ORL. Dacă piscina nu a fost curăţată corespunzător, după distracţia de câteva ore poate apărea conjunctivita, o afecţiune a ochilor pentru tratarea căreia sunt necesare vizite repetate la medic. Această afecţiune este contagioasă şi se caracterizează prin inflamaţia severă a pleoapelor, mâncărimi la nivelul ochilor şi secreţii conjunctivale. Totodată, în aceleaşi condiţii mai apar şi infecţiile ORL, precum otitele şi sinuzitele. Pentru a evita riscul complicării acestor asemenea boli, este necesar prezentarea la medic de îndată ce se observă, după o baie în piscină, apariţia unor mâncărimi sau dureri în zona urechii şi senzaţia constantă de ureche înfundată.

Duşul după scaldă – absolut necesar

Medicii atrag atenţia şi asupra unui alt aspect cu care toţi cei care se scaldă au avut de-a face cel puţin o dată şi anume înghiţitul apei din bazine, din greşeală. Cum apa poate fi contaminată cu diverşi germeni, proveniţi din urină sau materii fecale, ghinionistul care a băut apă din bazin riscă să dezvolte o enterocolită – simptomele fiind diareea, greaţa, vărsăturile şi febra.

Pentru a evita toate aceste cazuri amintite anterior, cel mai la îndemână mijloc este igiena personală. De îndată ce se iese din piscină, este recomandată efectuarea unui duş, unde mâinile şi picioarele trebuie curăţate cu substanţe dezinfectante, iar corpul trebuie spălat bine cu săpun/gel de duş. O atenţie sporită trebuie acordată ochilor, care trebuie spălaţi cu apă din abundenţă, pentru eliminarea oricăror factori care pot duce la dezvoltarea de afecţiuni.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »