280.000 de puieti plantati in Luna Padurii

Magazin Salajean 28 martie 2008 0

280.000 de puieti plantati in Luna PaduriiIn cadrul editiei din acest an a Lunii Padurii, silvicultorii salajeni isi propun un program de regenerare a padurilor, la nivelul tuturor celor sapte ocoale silvice din judet. Programul cuprinde impadurirea a 47 hectare, regenerarea naturala a 49 de hectare si ajutorarea regenerarilor naturale pe o suprafata de 55 hectare, a declarat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, Dorel Oros, directorul Directiei Silvice Zalau. De asemenea, in vederea consolidarii plantatiilor din anii anteriori, se vor efectua lucrari de completare a regenerarilor pe o suprafata de 8 ha in fondul forestier public, si de 1 ha in fondul forestier privat, administrat de catre Directia Silvica Zalau. Puietii necesari pentru efectuarea acestor lucrari sunt produsi in totalitate in pepinierele proprii, pentru campania din acest an urmand a se folosi peste 280.000 de exemplare.

De asemenea, Directia Silvica Zalau dispune si de un execedent de 160.000 de puieti din speciile: salcam, stejar rosu, molid, pin negru si larice, pe care intentioneaza sa-i valorifice catre populatie sau agenti economici interesati. Ii asteptam pe toti cei interesati de reimpadurirea unor suprafete sa ne ceara, contra cost sau sub forma de sponsorizari, puieti produsi in pepinierele noastre. Avem 70.000 de puieti de stejar rosu, 38.000 de salcam si 16.000 de pin negru. Deja avem solicitari, in special din partea scolilor si a unor ONG-uri, afirma Dorel Oros. Valoarea lucrarilor de regenerare a padurilor ce vor fi executate de Directia Silvica Zalau in anul 2008 depaseste suma de 600 de mii de lei.

Programul dedicat Lunii padurii mai cuprinde: organizarea unor conferinte in scolile din judet, privind importanta padurii in viata societatii; executarea unor plantatii, in cadrul fiecarui ocol cu participarea cetatenilor, in special a copiilor si tinerilor; igienizarea padurilor din apropierea localitatilor, actiune care se va desfasura cu participarea tinerilor; executarea de lucrari in pepinierele silvice, cu sprijinul elevilor de la scolile cu profil silvic din judet, in vederea asigurarii necesarului de puieti forestieri pentru viitoarele impaduriri.

Luna Padurii se desfasoara anual, in perioada 15 martie – 15 aprilie. Sarbatoarea isi are inceputurile inca din anul 1872, cand, in SUA, a debutat organizarea sarbatorii sadirii arborilor ca o consecinta fireasca a accentuarii defrisarilor. In Romania, prima manifestare de acest gen s-a desfasurat in 1901, traditia fiind reluata dupa anul 1989.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »