250 de metri cubi de zgura incetinesc demolarea lui E24

Magazin Salajean 1 octombrie 2007 0

250 de metri cubi de zgura incetinesc demolarea lui E24

Demolarea blocului E24 din Zalau afectat de explozia din 14 septembrie se desfasoara mult mai incet decat sperau aurtoritatile locale, dar si firma constructoare, mai ales ca, dupa decopertarea imobilului, muncitorii au descoperit pe cladire 250 de metri cubi de zgura intr-un strat termoizolant de 30 de centimetri grosime.

Emanoil Girdan, patronul SC Complex Service SA Zalau (firma constructoare), a declarat ca lucrarile se fac foarte incet si din cauza faptului ca nu se pot folosi utilaje cu apa, cu flacara sau cu vibratii, asta pentru a nu distruge probele si pentru a nu afecta si mai mult structura instabila a blocului. Cantitatea de zgura gasita este uriasa, iar peste acest strat era turnat un altul, de sapa, de 10 centimetri, astfel ca acum trebuie dat totul jos. Merge foarte greu din cauza ca e mult material, iar macaraua face cate o coborare la fiecare metru cub de material strans. In plus, nu putem folosi utilaje cu apa din abundenta, cu flacara sau cu vibratii, pentru ca asta ar distruge probele necesare anchetei, a declarat Emanoil Girdan.

Potrivit acestuia, constructorul nu a aflat ca trebuie sa conserveze probele pe masura ce inainteaza lucrarile de demolare decat in ultimul moment, astfel ca tot necesarul de utilaje pe care intentiona sa-l foloseasca la blocul E24 a trebuit regandit. Am vrut sa lucram mai repede, pentru ca imobilul este deja un pericol pentru locuitorii din zona si doream sa aducem un utilaj din Italia prevazut cu jet de apa. Pana acum, in Romania nu s-a mai folosit asa ceva, iar noi l-am ales pentru ca reducea perioada de executie. In ultimul moment, insa, ni s-a comunicat ca trebuie sa conservam toate probele necesare in ancheta si atunci am renuntat la utilajul respectiv. Vom aduce din Italia o macara de 50 de tone si instalatii de taiat cu disc cu diamant, a spus patronul firmei constructoare.

Dat fiind ca la demolare trebuie folosit un anume tip de utilaje, firma constructoare a fost obligata sa dubleze investitia in instalatii. Ne impiedica foarte mult faptul ca nu putem folosi utilaje cu vibratii. Este cel putin de 10 ori mai scump sa tai un bloc, decat daca s-ar demola prin lovire. Ca sa nu prelungim durata lucrarilor si sa ne incadram in termenul de 45-60 de zile stabilit, a trebuit sa dublam investitia in utilajele cu care se va face demolarea, a spus Emanoil Girdan.

Acesta a declarat ca blocul E24 va fi demolat bucata cu bucata, incepand de la etajul patru si pana la etajul doi inclusiv. Pentru o prelevare buna a probelor, etajul I si parterul cladirii vor fi demolate manual. Din fericire, dupa cele doua alunecari din saptamanile trecute, blocul nu a mai alunecat. Sper ca structura sa se comporte bine si in continuare, a conchis sursa citata.

Blocul E24 din Zalau a fost distrus in urma unei explozii in 14 septembrie, cauzata de acumulari de gaz metan si o fisura in conducta de gaz. In urma exploziei s-au inregistrat doua decese, noua raniti, iar 19 familii au ramas fara locuinte.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »