21.000 de mere, distribuite zilnic in scolile Salajului

Magazin Salajean 27 august 2010 0

21.000 de mere, distribuite zilnic in scolile Salajului

Peste 21.000 de elevi salajeni vor primi cate un mar in fiecare zi de scoala, dupa ce Guvernul a adoptat o hotarare prin care se prelungeste programul Fructe in scoli si in anul scolar 2010-2011. Desi programul a fost lansat anul trecut, iar acum se vorbeste despre prelungirea lui, in Salaj, anul trecut, niciun elev nu a primit vreun mar, sustine inspectorul scolar adjunct Szabo Stefan.

Pentru editia din acest an, ce va debuta la 1 noiembrie, Fructe in scoli va beneficia de o finantare de 13,4 milioane de euro, atat din fonduri europene, cat si de la bugetul de stat, merele urmand sa ajunga la 1,7 milioane de elevi ai claselor I-VIII, a declarat ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru. Potrivit spuselor sale, copiii vor primi cate un mar in fiecare zi, pe o perioada de 93 de zile, programul dorindu-se a fi si o mana de ajutor intinsa pomicultorilor romani. Responsabilitatea lansarii licitatiilor publice pentru achizitia merelor revine consiliilor judetene si consiliilor locale, a mai spus oficialul din minister.

Fructele trebuie sa indeplineasca anumite standarde de calitate. De asemenea, programul prevede si actiuni educative adiacente, privind productia de fructe si alimentatia sanatoasa. Noi am ales trei forme de actiuni adiacente: organizarea de vizite la fermele pomicole sau legumicole, la statiuni de cercetare pomicola sau legumicola, prezenta la evenimente de genul Ziua recoltei, expozitii, targuri si alte evenimente similare, organizarea de concursuri tematice cu premii, ca modalitati practice, educative care sa contribuie la dezvoltarea competentelor elevilor prin activitati de gradinarit, cum ar fi concursuri interactive in care copiii participa la plantarea de pomi, realizarea de brosuri sau materiale didactice al caror scop este cunoasterea beneficiilor consumului de fructe si legume proaspete, a detaliat Dumitru.

Fructe in scoli nu va intrerupe, insa, desfasurarea programului Laptele si cornul, a mai spus adjunctul Inspectoratului Scolar Judetean Salaj, adaugand ca licitatia pentru desemnarea firmelor care vor asigura aceste produse in scolile din judet va avea loc in cursul zilei de azi.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »