Închisoare pentru sălăjenii care deţineau laboratoarele de droguri

Magazin Salajean 16 mai 2011 0

Închisoare pentru sălăjenii care deţineau laboratoarele de droguri

Ani grei după gratii îi aşteaptă pe cei doi sălăjeni mamă şi fiu, care au deţinut laboratoare de droguri în Chendremal şi în localitatea Gilău, din judeţul Cluj, în urma deciziei Tribunalului Cluj, pronunţată la finele săptămânii trecute.

Tribunalul Cluj a dispus condamnarea lui George Mihai Szekely, în vârstă de 23 de ani, din Zalău, la opt ani de închisoare cu executare, în timp ce mama acestuia, Georgeta Szekely, în vârstă de 54 de ani, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de şapte ani. Hotărârea instanţei nu este, însă, definitivă, ea putând fi atacată cu recurs în termenul prevăzut de legislaţia în vigoare. Tot ani de închisoare, dar cu suspendare, au primit şi ceilalţi patru tineri cu vârste între 21 – 24 de ani (Daniel Ciupe, Adrian Dan Mocanu, Alexandra Adina Lazăr şi Paul Fabian Alba, n.r.), implicaţi în povestea laboratoarelor de droguri din Chendremal şi Gilău, care alimentau piaţa de profil din Sălaj şi Cluj, dar şi din capitală şi alte patru judeţe: Braşov, Constanţa, Iaşi şi Timişoara. Conform procurorilor DIICOT Cluj, cei şase inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc şi deţinere de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu, fără drept.

Cea mai mare captură de droguri de mare risc din România

Cazul laboratoarelor de droguri din Chendremal şi din judeţul Cluj, deţinute de cei doi sălăjeni, mamă şi fiu, a ajuns în mâinile autorităţilor în octombrie 2010, în urma unor descinderi în forţă în mai multe locaţii din cele două judeţe.

Cazul este unul „cu greutate”, nu mai puţin de 60 de kilograme de droguri fiind descoperite de specialiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Cluj în acele laboratoare din Chendremal şi din Gilău, care aparţineau familiei Szekely. În urma expertizelor de laborator efectuate, ofiţerii BCCO Cluj au stabilit că în cutiile depozitate în laboratorul din Chendremal se aflau 50 de kilograme de substanţă de tipul JWH18, incriminată de legea română ca drog de mare risc, în primavara anului trecut. Potrivit specialiştilor, alte zece kilograme de salvie au fost descoperite în urma descinderilor, fiind cea mai mare captură de droguri de mare risc din România.

Exportau în cinci state europene

Cercetările făcute în acest caz au relevat că sălăjenii puseseră la cale un întreg plan de afacere minuţios conceput. Astfel, cumpărau substanţele din China şi Bulgaria, atunci când nu găseau în România sau când preţurile mici cerute de statele respective le conveneau şi le foloseau ca materie primă, producând o gamă largă de droguri. Cum afacerea a mers strună, mama şi fiul şi-au căutat în scurt timp colaboratori în rândul tinerilor cu studii în domeniul chimiei sau persoane necalificate. De asemenea, au făcut şi investiţii pentru extinderea afacerii, achiziţionând noi imobile unde să poată fi produse drogurile. În scurt timp, acestea erau distribuite nu doar în România, ci şi peste graniţă, în ţări precum Bulgaria, Ucraina, Ungaria, Anglia şi Irlanda.

Capul reţelei – prins în Vama Giurgiu

Sălăjeanca Georgeta Szekely a fost reţinută de autorităţi înaintea fiului ei şi a susţinut că nu ştia ce face cu exactitate fiul ei şi că, în momentul în care şi-a dat seama, a încercat să îl convingă să renunţe. Capul reţelei de droguri, George Mihai Szekely, zălăuanul care a înfiinţat laboratoarele de producere a drogurilor din cele două judeţe, şi a pus bazele unei reţele de distribuţie a stupefiantelor, a fost prins la sfârşitul lunii noiembrie 2009 de autorităţi. Oamenii legii l-au arestat în Vama Giurgiu, imediat după ce Szekely a intrat în ţară din Bulgaria, unde se ascundea de la începutul anchetei.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »