În Sălaj, trei furturi la 24 de ore

Magazin Salajean 1 martie 2011 0

În Sălaj, trei furturi la 24 de ore

Nivelul de trai din judeţul nostru, cel mai probabil afectat şi de criza financiară, a făcut ca, în acest început de an, numărul furturilor să ia amploare. Astfel că, în primele două luni ale anului, la nivelul judeţului Sălaj au avut loc în medie trei furturi zilnic.

Tot mai multe persoane îşi riscă libertatea în scopul obţinerii unor profituri uşoare şi rapide, iar motivele diferă de la caz la caz: fie pentru că nu vor să muncească cinstit pe bani mai puţini, fie împinşi de la spate de foame. Mai precis, unii fură ca să scape de sărăcie, iar alţii ca să-i supravieţuiască. Acest fenomen se regăseşte şi la nivelul judeţului Sălaj, unde s-au înregistrat, anul acesta, în medie, zilnic, trei furturi.

Purtătorul de cuvânt al Inspec-toratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Maria Cristea, a declarat că peste 160 de furturi au fost înregistrate în primele două luni ale anului, în judeţ. În cursul acestui an, pe raza judeţului Sălaj au fost comise 164 de furturi, dintre care 29 au fost săvârşite asupra societăţilor comerciale, 41 au fost furturi din locuinţe, 11 din auto şi 73 – alte infracţiuni. Numărul este în creştere cu 21 de procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost înregistrate 129 de astfel de infracţiuni. Astfel, analizând indicatorii, rezultă că nu s-a reuşit stoparea criminalităţii în ceea ce priveşte furturile, a declarat purtătorul de cuvânt.

Potrivit sursei citate, o creştere semnificativă s-a înregistrat la furturile din locuinţe. Numărul infracţiunilor de furturi din locuinţe înregistrat anul acesta a crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 35 astfel de fapte, majoritatea pe fondul neglijenţei proprietarilor: uşi neasigurate, în timpul când aceştia din urmă se află în locuinţă. Cele mai multe bunuri vizate de hoţi au fost telefoanele mobile, poşetele şi alte bunuri care se află de obicei în holurile locuinţelor, dar şi casele nelocuite aflate în construcţie, a afirmat Cristea.

Deosebit de grav e faptul că infractorii au vârste tot mai fragede și mulți au un istoric bogat. Profitând de faptul că în multe situații nu răspund penal, minorii se întrec în furturi și tâlhării. Sute de adolescenți intră anual în atenția anchetatorilor, dar pentru cei mai mulți dintre ei se dispun măsuri blânde, cum ar fi neînceperea urmăririi penale, declinarea, trimitere la alte unități etc. Însă nu toți au norocul de a scăpa de rigorile legii.

Trend ascendent au cunoscut şi faptele de tâlhărie, ca şi componentă a infracţiunilor contra patrimoniului. Până în prezent au fost comise şase infracţiuni de tâlhărie, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când s-au înregistrat cinci astfel de fapte.

Un alt aspect îngrijorător este numărul de dosare rămase cu autori necunoscuţi. Conform sursei menţionate anterior, dintre furturile înregistrate anul acesta, în aproxi-mativ 100 de cazuri poliţiştii nu au reuşit, până în prezent, indentificarea autorilor. Însă cercetările amănunţite au dus la soluţionarea a 87 de cazuri de furt, o bună parte din ele fiind reportate din anul precedent. Autorii au fost identificaţi şi prinşi de către poliţişti.

Codul Penal defineşte furtul ca fiind luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acesteia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept. Pentru săvârşirea infracţiunii de furt, de furt calificat, complicitate la furt, tentative etc. se prevăd ani grei de închisoare.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »