În Şimleu Silvaniei: Două parcuri – modernizate cu circa 900.000 de lei

Magazin Salajean 21 februarie 2011 0

În Şimleu Silvaniei: Două parcuri – modernizate cu circa 900.000 de lei

Administraţia locală de sub Măgură va semna, în perioada următoare, cu un constructor desemnat prin licitaţie publică, contractul de încredinţare a lucrărilor de reamenajare şi modernizare a două parcuri din oraş, investiţie pentru care a obţinut o finanţare în valoare de 900.000 de lei, din Fondul pentru mediu 2010. Cele două amplasamente unde vor fi făcute investiţii sunt Parcul Malul Crasnei, cu o suprafaţă de 9.770 de metri pătraţi, şi Parcul din cartierul Brădet, cu o suprafaţă de 3.830 de metri pătraţi.

Pe malul Cransei, din zona străzii Nicolae Bălcescu până în apropierea Autogării, vor fi amplasate bănci, celule solare pentru asigurarea iluminatului public, va fi amenajat un spaţiu de joacă pentru copii, cu mobilier specific, şi vor fi asigurate la distanţe regulate coşuri de gunoi. La fel se va proceda şi în cazul celui de-al doilea parc, autorităţile locale intenţionând să creeze o zonă verde unde să se recreeze atât adulţii, dar unde să îşi poată petrece şi cei mai mici dintre locuitorii oraşului o parte din timpul liber zilnic. „Ne-am propus amenajarea celor două locaţii deoarece acestea beneficiază de un grad mare de accesibilitate. Intenţionăm să le transformăm în zone de relaxare pentru şimleuani şi turişti”, a declarat primarul oraşului Şimleu Silvaniei, Septimiu Ţurcaş. Edilul estimează că lucrările vor fi încheiate în aproximativ trei luni de la data deschiderii şantierelor.

Finanţarea pentru aceste lucrări care vor fi demarate în primăvară a fost obţinută, în a două jumătate a anului trecut, în baza unui proiect depus prin Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi, contractul de finanţare fiind semnat cu Ministerului Mediului şi Pădurilor.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »