Începând cu anul 1992, în România se organizează evenimente culturale în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului (ZEP), care se desfăşoară pe parcursul lunii septembrie. Cu acest prilej, în fiecare an, cât mai mulţi cetăţeni sunt invitaţi să viziteze muzee, monumente, situri, iar pentru a-i încuraja, în ziua de 19 septembrie, când debutează anul acesta ZEP, accesul la monumente este liber. Pentru a atrage atenţia asupra vastităţii patrimoniului, anual este sugerată o temă, ceea ce permite punerea în evidenţă a diferitelor categorii de monumente şi pentru că anul 2015 a fost desemnat Anul European al Patrimoniului Industrial şi Tehnic, tema este legată de acest domeniu. În România evenimentele organizate sunt în acord cu tema aleasă, “De la meşteşug la industrie – patrimoniul tehnic şi industrial din România”.
Patrimoniul industrial, un domeniu mai puţin cunoscut publicului larg, dar nu lipsit de însemnătate, este constituit din “mărturiile culturii industriale care au semnificaţie istorică, tehnologică, socială, arhitecturală şi ştiinţifică. Aceste mărturii pot fi clădiri, maşini şi instalaţii, laboratoare, mori şi fabrici, mine şi situri pentru procesare şi rafinare, depozite, locuri în care energia este generată, transmisă şi folosită, structuri şi infrastructuri de transport, precum şi locuri folosite pentru activităţi sociale legate de industrie cum ar fi locuinţe, lăcaşuri de cult, clădiri pentru educaţie”. Aşa este definit în Carta Patrimoniului Industrial elaborată de Consiliul Internaţional pentru Monumente şi Situri – cu privire la patrimoniul industrial (TICCIH), adoptată în anul 2003 la Moscova.
Patrimoniul industrial a contribuit decisiv la dezvoltarea societăţii umane şi trebuie văzut ca parte integrantă a patrimoniului cultural. Aceste mărturii aparţin în special perioadei de la începutul Revoluţiei Industriale, din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi până în prezent, dar abia începând cu anul 1973, odată cu înfiinţarea TICCIH, domeniului i se acordă o mai mare atenţie în ceea ce priveşte cercetarea şi conservarea.
În România, în anul 2008 a fost adoptată Legea privind regimul juridic al patrimoniului tehnic şi industrial, unde acesta este definit, dar în ceea ce priveşte protejarea, monumentele protejate sunt cele înscrise în Lista Monumentelor Istorice, care are multe scăpări, multe obiective industriale valoroase nefiind incluse.
Aşa cum menţionează Carta Patrimoniului Industrial, aceste mărturii sunt de o importanţă fundamentală, iar spre beneficiul prezentului şi viitorului trebuie studiate, istoria acestora trebuie cunoscută, exemplele relevante trebuie identificate, protejate şi conservate. Patrimoniul industrial este mărturia activităţilor care au avut consecinţe istorice profunde, permiţând reconstituirea vieţii de zi cu zi a oamenilor şi care dau un important simţ al identităţii. Acelaşi document face referire la importanţa inventarierii şi cercetării patrimoniului industrial. Inventarierea este o parte fundamentală a studiului patrimoniului industrial şi cele mai multe informaţii pot fi obţinute înainte ca un proces să-şi înceteze activitatea, iar memoria oamenilor este o sursă unică şi de neînlocuit care trebuie înregistrată atâta timp cât ea este disponibilă. În aceste demersuri trebuie făcute eforturi pentru participarea comunităţilor locale la protejarea şi conservarea patrimoniului lor industrial. (extras din Carta Patrimoniului Industrial)
Odată cu recunoaşterea internaţională a domeniului au fost salvate mai multe situri industriale, cele cu valoare universală excepţională fiind incluse în Lista Patrimoniului Mondial. În România însă, cercetătorul Volker Wollmann, în lucrarea Patrimoniul preindustrial şi industrial din România, vol. II, atrage atenţia asupra ritmului năucitor în care dispar sistematic obiective industriale de pe teritoriul ţării noastre, cu toate că multe dintre acestea au fost incluse în Lista Monumentelor Istorice.
Oferind o imagine a patrimoniului industrial din România şi preocupat fiind în special de patrimoniul industrial din Transilvania şi Banat încă în perioada de început pentru această tematică, odată cu apariţia celui de-al doilea volum al lucrării, menţionează că din toate categoriile de monumente tehnice din ţară, cel mai mult au avut de suferit morile. Această remarcă este un semnal de alarmă pentru noi, cei care aici, în Sălaj, depunem eforturi pentru includerea în Lista Monumentelor Istorice a celor mai reprezentative două mori cu valţuri, din localităţile Hida şi Dragu. Morile ar fi primele obiective de patrimoniu industrial care astfel ar putea fi protejate prin legea monumentelor.
„Este la fel de important ca și conservarea unei biserici sau ca și conservarea unei case în care s-a născut o personalitate locală, un poet, un scriitor. De ce aceste clădiri să fie mai puțin importante? Sunt un segment din istoria noastră și au aceeași importanță. Nici legea și nici societate n-ar trebui să distingă între ele. Legea nu face distincție și le consideră la fel de importante. Sunt la fel de importante ca orice segment din istoria noastră, fie el cultural, religios sau social”, afirmă Irina Iamandescu, președintele al AIR — Asociația pentru Arheologie Industrială din România
Pentru cei care nu le-au trecut încă pragul, cele două mori sunt adevărate bijuterii arhitecturale, cu utilaje provenind de la compania Ganz-Danubius din Budapesta, dar şi de la o fabrică de profil din Timişoara.
Construită între anii 1932-1934, moara din Hida era, la momentul inaugurării, una dintre cele mai mari şi mai moderne din zonă. Cele patru valţuri de măcinat grâul fuseseră aduse de la o renumită fabrică din Ungaria, Ganz Danubius Budapesta, o parte din utilaje provenind de la fabrica timişoreană „Klug – construcţiuni de maşine şi mori”. Întreaga moară era acţionată la început de un motor cu aburi, pentru funcţionarea căruia au fost sacrificaţi mulţi arbori din pădurile satului. Motorul nu deservea doar moara, ci o întreagă mică industrie locală, ce includea un gater, o presă de ulei şi o instalaţie de dărăcit lână. Instalaţia cu aburi a fost înlocuită cu una ce funcţiona cu gaz rezultat tot din arderea lemnelor, mai apoi cu două motoare diesel şi, în fine, din 1963 şi până astăzi, cu un motor electric de dimensiuni impresionante.
La o aruncătură de băţ de Hida se află localitatea Dragu, unde o altă moară cu valţuri, cu câţiva ani mai în vârstă ca cea prezentată, este, cel puţin pentru moment, nefuncţională, dar cu toate utilajele la locul lor. Unele site de cernut făina au fost roase de şoareci, unele utilaje au nevoie de mici reparaţii, însă moara, care este actualmente în proprietatea primăriei, ar putea fi readusă la viaţă cu cheltuieli minime. Naţionalizată în 1948, moara a ajuns în prezent în proprietatea primăriei, care a închiriat-o în ultimii ani familiei Evei Tulgodi. Din păcate, lipsa clienţilor a făcut imposibilă menţinerea în funcţiune a morii, o problemă importantă fiind şi imposibilitatea găsirii unor morari, după ce tatăl şi soţul Evei au decedat. Acesta şi-ar dori însă ca moara să nu fie abandonată şi distrusă, ci să fie redeschisă şi, mai mult, chiar inclusă într-un circuit turistic.
Includerea pe lista monumentelor istorice a morilor din Dragu şi Hida deschide o sumedenie de posibilităţi privind valorificarea lor, în primul rând din punct de vedere turistic dar, cel mai important, le salvează de la dispariţie.
Valeria Lehene – c. arhitect Direcţia Judeţeană pentru Cultură Sălaj, Sebastian Olaru – Agerpres
