15 tone de deseuri electronice stranse din Zalau

Magazin Salajean 7 noiembrie 2007 0

15 tone de deseuri electronice stranse din Zalau

Aproximativ 15 tone de deseuri electrice au fost colectate sambata trecuta, in Zalau, in cadrul actiunii derulate la nivel national sub sloganul Scoateti in strada echipamentele electrice si electronice vechi si acestea vor fi preluate de catre firmele de salubritate in vederea reciclarii. Potrivit unui comunicat de presa remis de Primaria Zalau, chiar daca programul anuntat initial a fost de patru ore, dat fiind numarul mare de solicitari in teren, activitatea s-a desfasurat fara pauza, intre orele 10-18.30. Consider ca actiunea a fost una reusita si la aceasta a contribuit si campania de informare pe care am desfasurat-o si care practic a cuprins toate zonele din municipiu. Cantitatea mare de deseuri colectate este urmare a constientizarii impactului negativ pe care acestea il au asupra mediului, a declarat primarul Radu Capilnasiu.

Pentru o mai buna desfasurare a actiunii si pentru a putea fi acoperite toate zonele din municipiu, pe perioada derularii actiunii au fost constituite echipe din reprezentanti ai Primariei Zalau, SC AVE Ecoserv Salaj SA, ai Politiei Comunitare si ai Agentiei pentru Protectia Mediului Salaj.

De asemenea, angajati ai primariei au fost pe teren, raportand locatiile in care erau depozitate deseuri. Societatea de salubrizare a amplasat trei containere cu o capacitate de 6 metri cubi fiecare, in trei zone principale ale orasului – centru, Bradet, Dumbrava – si a pus la dispozitie doua masini cu echipaj. Centrele de colectare a fierului vechi de pe raza municipiului au fost instruite sa nu primeasca componente care ar putea proveni de la deseurile de echipamente.

Cu toate ca s-au luat masuri pentru preintampinarea preluarii echipamentelor de catre persoane neautorizate, au fost cateva situatii in care diferite persoane au intentionat sa sustraga de pe marginea drumului deseuri electronice si electrocasnice, precum si componente din aparatura.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »