13 angajaţi ai Spitalului din Cehu Silvaniei – repartizaţi în judeţ

Magazin Salajean 5 aprilie 2011 0

13 angajaţi ai Spitalului din Cehu Silvaniei - repartizaţi în judeţ

Un număr de şase medici şi şapte asistenţi ai Spitalului de Boli Cronice din Cehu Silvaniei, inclus în lista celor 67 de unităţi medicale care vor fi transformate în Cămine pentru vârstnici, au fost repartizaţi ieri la spitale din judeţ şi la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Astfel, doi medici şi şapte asistenţi vor lucra de acum încolo în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Sălaj din Zalău, doi medici – la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, un medic la Spitalul Orăşenesc Şimleu Silvaniei, iar unul la Spitalul Orăşenesc Jibou.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj, Ligia Marincaş, ne-a declarat că pentru alţi patru medici şi pentru un farmacist care au lucrat în spitalul din Cehu Silvaniei repartiţiile se vor primi marţi, ei urmând să lucreze în spitale din judeţele limitrofe.

În ceea ce priveşte aparatura medicală din spitalul din Cehu Silvaniei, directorul DSP Sălaj a declarat că aceasta a fost inventariată, ea incluzând aparate de investigat bolnavii în domeniul bolilor interne, aparate cu specific de Urgenţă şi aparate de laborator. „Este vorba de mai multe aparate EKG, un ecograf, mai multe analizoare de laborator şi aparatură din fosta secţie Interne. O parte vor fi utile pentru viitorul Centru medical de permanenţă pe care dorim să îl înfiinţăm la Cehu Silvaniei, iar altă parte va rămâne în inventarul Primăriei, pentru posibilitatea în care în oraş vor fi înfiinţate cabinete medicale de specialitate care vor avea nevoie de dotări”, a spus Ligia Marincaş.

Spitalul din Cehu Silvaniei număra 38 de posturi, la care se adăugau şapte posturi ocupate de medici rezidenţi, şi a avut secţii de Interne, Urgenţe şi Laborator. Unitatea a fost inclusă, în acest an, în lista celor 67 de spitale care vor fi transformate în Cămine pentru vârstnici, făcută publică de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, viitorul Cămin pentru vârstnici urmând să ofere locuri de muncă doar pentru 30 din angajaţii spitalului.

Ca urmare, medicii şi asistenţii medicali şi-au depus opţiunile de redistribuire, săptămâna trecută, la sediul Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj. Doar trei asistente, infirmierele, personalul TESA şi muncitorii calificaţi (fochişti, spălătorează, şofer, n.r.) au optat pentru a lucra în viitorul Cămin pentru vârstnici, care va avea o capacitate maximă de 60 de locuri.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »