125 de stupi – dăruiţi unor familii din Gâlgău

Magazin Salajean 3 iunie 2011 0

125 de stupi - dăruiţi unor familii din Gâlgău

Heifer Project România, în parteneriat cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitarâ Valea Someşului, va lansa, duminică, în parcul din centrul satului Gâlgău, începând cu ora 13, festivitatea oficială de lansare a programului „Miere şi salcâmi”, se arată într-un comunicat de presă remis, ieri, de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Someş. „Scopul principal al proiectului este de a îmbunătăţi nutriţia şi de a creşte veniturile prin practicarea apiculturii, ca o nouă activitate pentru familiile sărace de fermieri. Al doilea obiectiv este de a îmbunătăţi mediul şi de a diminua defrişările prin plantarea de salcâmi. Datorită conceptului Heifer << Pasarea darului >>, proiectul va fi extins de-a lungul văii în alte sate şi comunităţi care sunt interesate în creşterea albinelor, producţia de miere şi de reîmpăduriri”, se arată în comunicatul de presă respectiv.

În cadrul ceremoniei de lansarea a proiectului 125 de stupi vor fi distribuiţi primului grup ţintă format din 25 familii participante la proiect. Conform principiului de bază al Heifer Internaţional „Passing on the gift – Dar din dar”, primii beneficiari vor dona la rândul lor altor familii, echivalentul a ceea ce au primit în dar, iar astfel se va asigura continuitatea proiectului.

Heifer Internaţional este o organizaţie internaţională umanitară, care de mai bine de 65 de ani oferă asistenţă comunităţilor sărace, din peste 120 de ţări ale lumii, pentru a pune capăt foametei şi sărăciei, în vederea îmbunătăţirii vieţii şi a protejării mediului înconjurător.

Heifer România este una din filialele Heifer International, care face parte din divizia pentru Europa Centrală şi de Est şi derulează proiecte în România, Republica Moldova şi Bulgaria.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »