100 de sălăjence învaţă să fie manager

Magazin Salajean 23 februarie 2011 0

100 de sălăjence învaţă să fie manager

La nivelul judeţului Sălaj va fi lansat proiectul Universităţii de Vest din Timişoara destinat femeilor lider. Potrivit informaţiilor furnizate de Onorica Abrudanu, subprefect al judeţului, Universitatea de Vest a invitat instituţia Prefectului Judeţului Sălaj să colaboreze, în parteneriat, la realizarea proiectului Şcoala Naţională a Femeilor Manager, din cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2014. Acţiunile care se vor derula prin proiect vizează identificarea abilităţilor cheie care se corelează cu reuşita profesională a femeii de succes din România şi consolidarea egalităţii de şanse prin promovarea carierelor profesionale de succes a 1.500 de femei din toată ţara, aflate în funcţii de conducere (în instituţii publice, consilii de administraţie, companii, ONG-uri şi asociaţii patronale).

Instituţia Prefectului Sălaj, a precizat subprefectul Onorica Abrudanu, va promova 100 de poveşti de succes, din sectoarele public, privat şi asociativ, iar în final, va fi realizat un ghid al femeilor lider, la nivel naţional şi european. Beneficiarele acestui program vor face parte din Bordul de imagine al Şcolii Naţionale a Femeilor Manager. În funcţie de criteriile identificate, 1.200 de femei vor participa la programe de formare, respectiv, la cursuri de pregătire profesională menite să le ajute în formarea competenţelor de lider. Chestionarele cu prezentările modelelor de succes din judeţul Sălaj vor fi trimise la Universitatea de Vest din Timişoara până pe data de 10 martie a.c.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »