Ziua Mondială a Diabetului – marcată în Sălaj

Mihaela Moldovan 14 noiembrie 2012 0
Ziua Mondială a Diabetului – marcată în Sălaj

 

Autorităţile sălăjene din Sănătate vor marca miercuri ,,Ziua Mondială de Luptă Împotriva Diabetului” (14 noiembrie), sloganul campaniei mondiale din 2012 fiind „Diabetul – să ne protejăm viitorul!”, iar cel al campaniei naţionale – „Diabetul – cheia este profilaxia”. „Tema aleasă pentru această zi este <<Educaţie şi prevenţie in diabet>> şi reprezintă conţinutul tematic al unei campanii demarate în 2009 de Federaţia Mondială de Diabet, campanie care va dura până în anul 2013. Scopul acestei zile este de a atrage atenţia populaţiei asupra factorilor de risc în relaţie cu diabetul (fumatul, consumul excesiv de alcool, sedentarismul, nutriţia dezechilibrată, obezitatea, stresul) dar şi asupra recunoaşterii simptomelor de debut ale bolii”, se arată într-un comunicat de presă remis, marţi, de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sălaj.

 Peste o mie de sălăjeni – depistaţi anual cu diabet

 Potrivit sursei citate, anul trecut, la nivel de judeţ, au fost înregistrate 1.069 de cazuri de diabet, din care 219 sunt insulino-dependente, iar 840 – non insulino-dependente. Grupa de vârstă cea mai afectată este 15-64 de ani, cu peste 650 de cazuri. La sfârşitul anului 2011, în evidenţele DSP Sălaj existau 10.013 cazuri, din care 60 de diabet juvenil, 2.245 – insulino-dependent şi 7.708 – de diabet non insulino-dependent. „Analizând în evoluţie, dacă în 2007 indicele de prevalenţă era de 2.374 la mia de locuitori, la sfârşitul lui 2011, indicele de prevalenţă era de 3.856 la mia de locuitori, indicând o creştere de peste 60 la sută. În 2012, în primele trei luni, s-au înregistrat 264 de cazuri noi, din care 81 sunt insulino-dependente, iar 183 – non insulino-dependente. Cele mai multe cazuri se înregistrează în mediul rural, iar grupa de vârstă cea mai afectată este 15-64 de ani. La sfârşitul lunii septembrie erau în evidenţă 10.690 de bolnavi, din care 60 cu diabet juvenil, 2.446 – insulino-dependenţi şi 8.184 – non insulino-dependenţi”, se mai arată în comunicatul de presă respectiv.

Datele cu pricina arată că diabetul zaharat este o problemă de sănătate care afecteaza atât populaţia tânără, cât şi cea în vârstă, dar mai ales persoanele de vârstă activă. „Aceste date statistice arată că este nevoie de o campanie susţinută pentru prevenirea îmbolnăvirilor, diagnosticarea precoce şi tratamentul de specialitate adecvat pentru prevenirea complicaţiilor în vederea asigurării unei vieţi relativ normale şi de lungă durată”, se mai arată în comunicatul de presă remis de DSP.

Diabetul zaharat este o boală metabolică cronică, care se caracterizează prin creşterea nivelului glucozei în sânge (glicemia, n.r.), ceea ce duce la complicaţii care se dezvoltă în timp, afectând ochii, rinichii, nervii şi vasele de sânge. Potrivit surse citate, este posibil ca o persoană să sufere de diabet dacă are ca simptome senzaţie acută de foame, sete exagerată, urinări frecvente, vedere înceţoşată, slăbiciune şi oboseală, infecţii frecvente, iritabilitate, furnicături sau amorţeli la nivelul extremităţilor, răni care se vindecă foarte greu sau tulburări sexuale.

 Cauze şi prevenţie

 Printre cauzele care duc la instalarea bolii se numară alimentaţia dezechilibrată, excesul de dulciuri, stresul, obezitatea, sedentarismul, moştenirea genetică, autoanticorpii.

Potrivit reprezentanţilor DSP Sălaj, pentru prevenirea îmbolnăvirilor sunt recomandate câteva schimbări în stilul de viaţă. Astfel, sunt necesare o alimentaţie bazată pe consumul de cereale, fructe şi legume şi care să conţină cât mai puţine grăsimi şi dulciuri, menţinerea greutăţii corporale în limite normale, practicarea zilnică a exerciţiilor fizice, inclusiv mersul pe jos, evitarea fumatului sau renunţarea la fumat, evitarea consumului de alcool, evitarea stresului şi controlul periodic al stării de sănătate.

Suferinzii de diabet sunt sfătuiţi să verifice periodic nivelul de glucoză din sânge, să respecte recomandările şi tratamentul prescris de medicul specialist, să monitorizeze periodic tensiunea arterială şi nivelul colesterolului în sânge şi să trateze aceste afecţiuni. De asemenea, bolnavii de diabet trebuie să acorde importanţă adoptării şi menţinerii unui stil de viaţă sănătos printr-o dietă echilibrată şi să evite sedentarismul. Pentru orice problemă apărută, este recomandată consultarea medicului.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »