Vaccinarea împotriva tuberculozei a fost reluată

Mihaela Moldovan 5 decembrie 2012 0
Vaccinarea împotriva tuberculozei a fost reluată

 

Un număr de 55 de bebeluşi din Sălaj trebuie să recupereze vaccinarea împotriva tuberculozei, după ce Ministerul Sănătăţii a dispus reluarea campaniei de vaccinare BCG pe care o suspendase din motive de precauţie pentru elucidarea suspiciunii referitoare la siguranţa serului importat din Danemarca.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, Ligia Marincaş, a declarat că din totalul de micuţi care trebuie să recupereze vaccinarea, 51 s-au născut în maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Sălaj, în perioada 22 – 30 noiembrie, iar patru la maternitatea Spitalului Orăşenesc “Dr.Ioan Puşcaş” din Şimleu Silvaniei.

Pentru evitarea oricăror probleme, medicii de familie şi asistenţii medicali au fost instruiţi, ieri, încă o dată, în privinţa modului de administrare a vaccinului BCG, acesta trebuind administrat strict intradermic şi nu în muşchi. Un lucru important este şi respectarea dozajului, de 0.05 mililitri la copiii cu vârsta sub 12 luni şi 0,1 mililitri la cei peste 12 luni. În aceste zile, părinţii bebeluşilor care trebuie să recupereze vaccinarea vor fi contactaţi pentru a-i aduce pe micuţi la vaccin.

Campania de imunizare a bebeluşilor împotriva tuberculozei a fost oprită temporar, la finalul lunii trecute, după ce în mai multe judeţe din ţară au fost înregistrate peste o sută de cazuri de reacţii adverse, unele dintre acestea fiind deosebit de severe. Totul a fost pus pe seama serului BCG achiziţionat din Danemarca, specialiştii constatând că în cazul vaccinului de la Cantacuzino, utilizat în anii trecuţi, incidenţa de reacţii adverse era de şapte ori mai mică, pentru că era apropiat mai mult de structura populaţiei din ţara noastă. Totuşi, după consultarea cu reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au tras concluzia că oprirea vaccinării BCG ar însemna expunerea copiilor din România la riscul de a dezvolta tuberculoză severă, astfel că programul de vaccinare BCG a fost reluat de urgenţă.

Înainte ca Ministerul Sănătăţii să decidă oprirea temporară a vaccinării împotriva tuberculozei, în Sălaj au fost utilizate 1.963 de doze de vaccin BCG de import.

În Sălaj a fost înregistrat doar un singur caz de adenopatie, la un copilaş care a fost tratat la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Cluj Napoca. Potrivit directorului DSP Sălaj, bebeluşul respectiv a prezentat o formă de boală uşoară şi a fost tratată simptomatic, nefiind necesare intervenţii chirurgicale. Cazul a fost monitorizat, iar evoluţia a fost foarte bună.

În total, DSP Sălaj a primit pentru vaccinarea bebeluşilor circa 3.800 de doze de vaccin BCG importat din Danemarca.

 

 

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »