Vaccinare antigripală gratuită pentru aproximativ 45.000 de sălăjeni

Mihaela Oprea 17 octombrie 2012 1
Vaccinare antigripală gratuită pentru aproximativ 45.000 de sălăjeni

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sălaj va finaliza, în cursul zilei de astăzi, catagrafia persoanelor din judeţ care pot beneficia, în mod gratuit, de vaccinul antigripal. La această dată, listele cuprind aproximativ 45.000 de sălăjeni cu risc ridicat de îmbolnăvire. Prioritate au persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi şi personalul medical.

Directorul instituţiei menţionate, Ligia Marincaş, a declarat că vaccinarea antigripală gratuită în acest sezon rece se adresează persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire. “Din datele preliminarii comunicate de medicii de familie şi alte unităţi medicale din judeţ, în cadrul campaniei naţionale de imunizare sunt cuprinse în jur de 45.000 de persoane din grupele de risc aprobate de minister. Termenul limită pentru finalizarea catagrafiei este data de 17 octombrie, când trebuie să transmitem şi listele finale către minister”, a precizat Ligia Marincaş.
Potrivit sursei citate, în baza catagrafiei, ministerul va aloca dozele de vaccin antigripal. “Ministerul a demarat deja procedurile pentru achiziţionarea vaccinului, urmând ca în cel mai scurt timp, cel mai probabil la finele acestei luni, să primim produsul”, a afirmat directorul DSP Sălaj.
Ligia Marincaş susţine că aceasta este perioada optimă pentru începerea vaccinării. “Majoritatea persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire se vaccinează antigripal chiar la începutul sezonului rece, dar sunt şi persoane care solicită administrarea produsului chiar şi în luna ianuarie. Pentru protejarea organismului împotriva îmbolnăvirii optimă este  perioada de început a sezonului rece”, a menţionat Ligia Marincaş.

Vârstnicii şi gravidele, în capul listei

În cadrul campaniei de vaccinare gratuită vor fi imunizate cu prioritate persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical. Faţă de iarna trecută există câteva diferenţe în ceea ce priveşte categoriile populaţionale considerate la risc. “Dacă în sezonul rece trecut de imunizarea gratuită împotriva gripei au beneficiat cei cu boli cronice, cu precădere respiratorii şi cardiovasculare, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medical şi studenţii în practică în unităţile sanitare, în această iarnă vor avea prioritate la vaccinare gravidele, bolnavii cronici cu vârste între şase luni şi 64 de ani, medicii, personalul auxiliar şi cadrele sanitare din spitale şi unităţi ambulatorii, salariaţii din instituţiile de ocrotire socială, persoanele instituţionalizate în centre de ocrotire socială, bolnavii îngrijiţi la domiciliu şi care prezintă risc de îmbolnăvire”, a precizat Marincaş.
Campania de vaccinare antigripală se va derula, ca în fiecare an, prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi, iar acţiunea ar putea începe în a doua jumătate a lunii noiembrie, compoziţia vaccinului fiind aceeaşi de doi ani de zile, cu mici modificări ale subtulpinilor.

Vaccinul, probabil de la finele lunii

Ministerul Sănătăţii urmează să achiziţioneze pentru imunizarea gratuită a populaţiei aproape un milion de doze de vaccin antigripal. Suma care va fi cheltuită în acest sens este de 11.900.000 de lei, iar dozele pentru vaccinare vor fi cumpărate din străinătate. Acesta este primul an când pentru această campanie nu sunt folosite vaccinurile produse de Institutul “Cantacuzino”, din cauză că linia de producţie a instituţiei a fost închisă, după ce, în ianuarie, mai multe loturi cu doze de vaccin fabricate aici au fost retrase, din cauza unei concentraţii scăzute a tulpinei B.
În sezonul rece anterior, la nivel de judeţ au fost imunizate antigripal peste 10.300 de persoane. Faţă de anii anteriori, iarna trecută nu a fost înregistrat niciun caz de gripă în judeţ. Vaccinul gripal sezonier 2011-2012 a cuprins trei tulpini, respectiv A/California/7/2009/(H1N1), care este şi tulpina pandemică, A/Parth/16/2009(H3N2) şi B/Brisbane/60/2008.

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Anonim 19 octombrie 2012 at 22:37 - Reply

    CADRELE DIDACTICE DE CE NU BENEFICIAZA GRATUIT DE ACEST VACCIN?

Lasa un Raspuns »