Urgenţă aglomerată în week-end

Mihaela Moldovan 18 septembrie 2012 0
Urgenţă aglomerată în week-end

Un număr de 240 de persoane au avut nevoie de îngrijirile medicilor din Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, în week-end, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale respective, Codruţa Puşcaş.
Ca frecvenţă a diagnosticelor, fracturile, entorsele şi contuziile se situează în topul urgenţelor, 67 de persoane fiind depistate cu asemenea probleme de către medicii din UPU. Se remarcă, faptul că acestea cazuri nu doar că se menţin în topul urgenţelor, ci şi că sunt mai multe cu opt decât cele din week-endul anterior. Finalul de săptămână nu a fost liniştit nici pentru cei patru sălăjeni care au avut nevoie de ajutorul medicilor din cauza hipertensiunii arteriale, în acelaşi interval de timp fiind înregistrat şi un pacient rănit într-o încăierare.
De asemenea, alţi doi pacienţi au avut nevoie de îngrijirile personalului medical din Urgenţă după ce au consumat băuturi alcoolice peste măsură, iar trei sălăjeni au fost duşi la spital după ce au fost muşcaţi de animale.
La finalul săptămânii trecute la Urgenţa celui mai mare spital din Sălaj au ajuns şi 29 de persoane care suferă de boli de stomac, diagnosticele puse de medici fiind enterocolite, gastroduodenite şi gastrite.
Cu colică abdominală şi biliară au fost depistaţi şase pacienţi, în timp ce 16 gravide au avut nevoie de ajutorul medicilor pentru a aduce pe lume bebeluşi.
Potrivit sursei citate, în week-end, au ajuns la UPU 240 de persoane. Din totalul de cazuri, 69 au însemnat cazuri de urgenţe reale, tot 74 fiind numărul celor pentru care medicii au dispus internarea.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »