Spitalul Judeţean rămâne fără director medical

La mai puţin de doi ani de la preluarea funcţiei de director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, Liliana Meda Stanciu, medic primar medicină internă, a demisionat din acest post, pe motiv că activitatea medicală îi este afectată de cea administrativă. Doctorul şi-a depus demisia la finalul săptămânii trecute, demers acceptat de către conducerea unităţii spitaliceşti. Liliana Meda Stanciu a devenit director medical al SJU Zalău, în iulie 2014.
La expirarea celor 30 de zile de preaviz, fotoliul de director medical va fi preluat de un interimar până la organizarea unui nou concurs.
Decizia doctorului Stanciu pune în mare încurcătură Spitalul, conducerea instituţiei neavând, în acest moment, nici variantă de înlocuire. „Va fi numit un interimar, însă în acest moment nu ştim ce variante există. Să găsim o soluţie nu este deloc o misiune uşoară, pentru că medicii cu specialităţi clinice nu doresc să ocupe funcţii administrative”, ne-a declarat Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj. Potrivit spuselor sale, postul de director medical poate fi ocupat interimar pentru cel mult şase luni.
A.V.

Leave a Comment