Spitalul Judeţean are stocuri de heparină

Mihaela Moldovan 18 februarie 2013 0
Spitalul Judeţean are stocuri de heparină

Printre lipsurile cu care se confruntă spitalele din România se numără şi cele de medicamente, în stocuri neexistând numeroase produse de care pacienţii au nevoie. Unul din aceste medicamente care a fost epuizat în unele farmacii spitaliceşti este heparina, un anticoagulant necesar în intervenţiile chirurgicale.
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău asigură că produsul respectiv nu lipseşte din unitate, fiind administrat pacienţilor care au nevoie de el. „Nu există probleme referitoare la stocul de heparină, produsul există în farmacia unităţii şi în stoc”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean, Codruţa Puşcaş.
O criză de heparină în mai multe spitale din Ardeal a fost înregistrată şi în urmă cu 3 ani, Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău depăşind la acea vreme problema cu ajutorul stocului din faramacia unităţii. Heparina se numără printre produsele anticoagulante cele mai folosite în unităţile medicale din România, o fiolă de medicament costând în medie 9 lei.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »