Spitalele sălăjene au intrat în cursă pentru obţinerea acreditării

Mihaela Moldovan 12 februarie 2013 0
Spitalele sălăjene au intrat în cursă pentru obţinerea acreditării

Toate spitalele din Sălaj trebuie să treacă prin procesul de acreditare până în 2015, altfel nu vor mai putea încheia contracte cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate şi vor rămâne fără finanțare. Conform unui ordin al Ministerului Sănătății (MS), în urma unei evaluări stricte, fiecare unitate va fi încadrată într-unul din cele patru niveluri de acreditare: acreditat, de încredere ridicată, de încredere scăzută şi neacreditat. Pentru a trece cu bine de evaluatori, spitalele trebuie să îndeplinească o serie de criterii specifice referitoare la dotare, igienizare, circuite funcționale, organizarea gărzilor, asigurarea asistenței medicale sau dotarea cu aparatură.
Toate unităţile medicale din Sălaj au intrat în cursă pentru obţinerea actului respectiv şi, potrivit directorului Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, Ligia Marincaş, toate au primit, până acum, câte o vizită a Comisiei de evaluare din cadrul MS. Potrivit sursei citate, managerii unităţilor pot cere termene de păsuire pentru a se pune la punct în ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţelor specificate de legislaţia în vigoare. “Fiecare spital are o situaţie anume. Nu poţi compara acreditarea Spitalului Judeţean, spre exemplu, unde se derulează ample lucrări de modernizare, cu cea de la spitalul din Crasna, care este spital de cronici. Oricum, nu este o competiţie între spitale, nu este important cine obţine mai repede acreditarea, ci este important ca până în 2015, toate unităţile să îşi stabilească un plan de conformare, să se ţină de el şi să primească actul respectiv”, a explicat Ligia Marincaş.
Odată acreditată, o unitate medicală primeşte un certificat CoNas (Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor), cu o valabilitate de 5 ani. În acest timp, spitalul este scutit de controale la faţa locului, excepţie făcând cazurile în care Ministerul Sănătăţii primeşte sesizări că în unitate ar exista nereguli.
După perioada de 5 ani, o echipă de evaluatori va verifica din nou dacă se respectă indicatorii stabiliți de metodologia adaptată la cerințele Uniunii Europene. Dacă spitalele nu se acreditează în termenul stabilit la nivel naţional, riscă să fie închise. Acreditarea garantează faptul că spitalele funcționează la standardele stabilite potrivit prezentului titlu, privind acordarea serviciilor medicale și conexe actului medical, certificând calitatea serviciilor de sănătate în conformitate cu clasificarea spitalelor, pe categorii de acreditare.
Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor este o instituție cu personalitate juridică, ce funcționează în coordonarea primului-ministru, fiind finanțată din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat. Din Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor fac parte reprezentanți ai Președinției, Guvernului, Academiei Române, Colegiului Medicilor din România, Ordinului Asistenților Medicali și Moașelor din România. Membrii Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor, precum și rudele sau afinii acestora până la gradul al IV-lea, inclusiv, sunt incompatibili cu calitatea de membru în organele de conducere ale spitalelor și nu pot deține cabinete sau clinici private.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »